Acasă Eveniment Bătrână lovită și tâlhărită în timp ce stătea pe bancă, în fața...

Bătrână lovită și tâlhărită în timp ce stătea pe bancă, în fața blocului, în Timișoara

DISTRIBUIȚI

catuse-shutterstockCaz incredibil la Timișoara. O bătrână a fost lovită și tâlhărită în timp ce stătea pe banca din fața blocului unde locuiește. Incidentul a avut loc în data de 30 august. Femeia a sunat imediat la Poliție. Vinovatul a fost prins abia în 6 septembrie.

„În data de 30.08.2022, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 81 de ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe banca din fața blocului  unde locuiește, situat pe strada Remus Tăsală din municipiul Timișoara, un bărbat i-ar fi sustras poșeta prin violență, lovind-o cu piciorul în zona gambei, ulterior acesta fugind într-o direcție necunoscută.

În cursul zilei de ieri, 06.09.2022, în jurul orei 15:00, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 4 Urbane, cu sprijinul polițiștilor Secției 1 Urbane au identificat în municipiul Timișoara un tânăr de 21 de ani, bănuit de săvârșirea faptei”, a transmis IPJ Timiș.

Tânărul a ajuns în arestul IPJ Timiș, iar prejudiciul a fost recuperat parțial.

 

Comentarii

comentarii