Acasă Sport BC Danzio are drum liber către locul 5

BC Danzio are drum liber către locul 5

DISTRIBUIȚI

Formația de baschet feminin BCM Danzio Timișoara s-a calificat pentru meciul ce va conta pentru clasarea pe locul 5, la finalul acestui sezon al Diviziei A. Jucătoarele antrenate de Ljubomir Kolarevic s-au impus și în meciul al doilea din cadrul actului secund al play-off-ului, alb-violetele câștigând fără drept de apel împotriva celor de la CSBT Alexandria, cu scorul de 86-60. Disputat în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara, meciul dintre Alexandria și Timișoara s-a jucat într-o singură direcție, bănățencele aflându-se la cârma meciului în toate cele patru sferturi. Încă după primul sfert, terminat cu scorul de 24-11, victoria părea accesibilă trupei din Banat, baschetbalistele din Timișoara izbutind să facă un meci aproape perfect. Diferența la pauza mare dintre cele două combatante a fost de 19 puncte în favoarea Timișoarei, astfel că antrenorul Ljubomir Kolarevic a avut la dispoziție două reprize fără presiune pentru a pune mai bine la punct noul sistem tactic, impementat la începutul Turneului Final. În sfertul trei, alb-violetele au mărit avansul la 30 de puncte, pentru ca, la finalul meciului, tabela din sala timișoreană să indice scorul final de 86-60 pentru BCM Danzio. Pesovic și Broen au fost principalele marcatoare din tabăra timișoreană, marcând în total 50 de puncte. În următoarea fază, baschetbalistele de la Danzio vor juca pentru locurile 5-6, împotriva echipei CSU Alba Iulia, sistemul de joc fiind: cel mai bun din trei meciuri. Alb-violetele vor disputa primele două partide pe terenul celor de la Alba Iulia, pe 3 șI pe 9 mai.

Comentarii

comentarii