Acasă Sport BC Timișoara a mai contabilizat o victorie în Divizia A

BC Timișoara a mai contabilizat o victorie în Divizia A

DISTRIBUIȚI

Baschet Club Timișoara merge din ce în ce mai bine în actualul campionat, bănățenii reușind o nouă victorie în cadrul etapei a V-a a Diviziei A. Alb-violeții au jucat sâmbătă în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara împotria echipei CSS Giurgiu, formație ce suferă în continuare după dispariția tragică a americanului Hardy. Bănățenii au îneput în forță partida, nemenajând deloc echipa oaspete, care se afla înaintea acestei etape pe penultima poziție în campionat. După primele 10 minute de joc, tabela indica scorul de 26-12 pentru BCT, misiunea alb-violeților spre victorie devenind una foarte ușoară. Până la pauza mare, timișorenii au mărit ritmul jocului și au reușit să mărească diferența la 20 de puncte, scorul indicat după primele două sferturi fiind 47-27 pentru BCT. Deoarece victoria nu mai avea cum să le scape din mâini alb-violeților, tehnicianul Pedrag Badnjarevic a decis să trimită în luptă și jucătorii mai rar folosiți, pregătindu-i astfel pentru meciul din Cupa Balcanică de săptămâna aceasta. Avantajul alb-violeților s-a mărit constant în ultimele  două sferturi, ”leii din Banat” reușind să depășească pentru prima dată în acest sezon cota de 100 de puncte marcate într-un singur meci. Înfruntarea dintre BC Timișoara și CSS Giurgiu s-a terminat cu neverosimilul scor de 103-64 pentru timișoreni, rezultat în urma căruia BCT-ul își consolidează poziția a doua din campionat cu nouă puncte adunate. Pentru timișoreni urmează acum primul meci internațional din acest sezon, cel din Cupa Balcanică, împotriva bulgarilor de șa BC Rilski. Partida va avea loc la mijlocul acestei săptămâni în Bulgaria. 
 

Comentarii

comentarii