Acasă Sport BC Timișoara s-a înclinat pentru a treia oară în Divizia A

BC Timișoara s-a înclinat pentru a treia oară în Divizia A

DISTRIBUIȚI

Aflată pe prima treaptă a Diviziei A înaintea înfruntării cu BCM U Pitești, formația BC Timișoara nu a reușit să revină cu victorie după pauza de două săptămâni cauzată de vremea nefavorabilă, astfel că băieții lui Pedrag Badnjarevic au înregistrat cea de-a treia înfrângere din actuala stagiune a campionatului național de baschet. Alb-violeții au pornit ca favoriți în meciul cu Piteștiul, însă nu au izbutit să se impună în fața unei echipe ce au învins-o în tur cu o diferență de peste 15 puncte. Meciul jucat sâmbătă în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara a început sub semnul echilibrului. Cu un plus de concentrare, gruparea vizitatoare a izbutit să-și adjudece primul sfert cu o diferență de un punct, pentru ca, la pauza mare, tabela din sala timișoreană să indice un avantaj de 10 puncte în favoarea formației din Pitești. În sfertul trei, ”leii din Banat” și-au amintit că sunt pe prima treaptă în Divizia A și, după un joc bun făcut la recuperare, au reușit să se instaleze la conducere. Ultimele zece minute au început de la scorul de 59-58 pentru BCJT, alb-violeții dând impresia că pot câștiga meciul. Ultimele cinci minute ale înfruntării au fost cele mai disputate, victoria putând fi adjudecată de oricare dintre formații. Profitând de imprecizia timișorenilor în faza de atac, piteștenii s-au distanțat și la cinci puncte, pentru ca la final scorul să fie 70-69 pentru BCM U Pitești. Cu 19 puncte şi 17 recuperări Bogdan Popescu a fost cel mai providențial jucător al echipei lui Badnjarevic, însă baschetbalistul nu a reușit să aducă victoria grupării timișorene, care se află acum la egalitate de puncte cu ocupanta poziției a II-a, Gaz Metan Mediaș, cele două echipe având 33 de puncte. Alb-violeții trebuie să-și revină după înfrângerea surprinzătoare de sâmbătă, pentru că la finalul acestei săptămâni vor juca semifinala Cupei României împotriva echipei CSM Oradea, unul din obiectivele bănățenilor fiind câștigarea competiției.

 

Comentarii

comentarii