Acasă Economic BCR a acordat credite de 236 milioane de euro pentru „Prima Casă”

BCR a acordat credite de 236 milioane de euro pentru „Prima Casă”

DISTRIBUIȚI

Banca Comercială Română (BCR) continuă programul Prima Casă ca urmare a publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial din 12.01.2010. BCR a continuat şi după 31 decembrie 2009 să primească dosare de credit pentru analiză prin programul „Prima Casă”. Potrivit Hotărârii de Guvern, pentru a putea beneficia de programul Prima Casă, solicitanţii trebuie să aibă antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate până în data de 15 februarie 2010, inclusiv.
Conform Monitorului Oficial al României, parte I, nr 23/12.01.2010, data va fi dovedită fie prin autentificarea antecontractului la notariat, fie, dacă este sub semnătură privată, printr-o dare de dată certa, conform legii. Pot fi emise garanţii în condiţiile normelor de implementare a programului “Prima Casa” în vigoare, cu încadrare în limita diferenţei rămase neutilizate din plafonul alocat pe 2009.
„Pentru BCR şi clienţii săi programul Prima Casă este un real succes. Avem o pondere de 42% în program. Credem că programul reprezintă un sprijin real pentru români. România are nevoie de cât mai multe astfel de programe care pot să genereze creştere economică reală, programe pe care BCR le promovează şi le şi susţine în mod consecvent.” a declarat Ştefan Coroianu, director executiv Direcţia Credite Retail BCR.
BCR a aprobat până în prezent peste 5700 de dosare de credit Prima Casă în valoare de peste 236 milioane euro, din care 95% reprezintă tranzacţii cu locuinţe finalizate. Mai sunt aprobate financiar 1400 de dosare la care solicitanţii trebuie să vină cu documentele locuinţei care va fi cumpărată şi în analiză încă aproape 400 de documentaţii însumând mai mult de 14 milioane EUR.
BCR a demarat creditarea prin programul Prima Casa la începutul lunii august 2009. BCR are alocat cel mai mare plafon de garantare de 420 milioane euro.

Comentarii

comentarii