Acasă alegeri locale 2012 BEM a hotărât ca unele din “benerele” PNL să fie înlăturate. Liberalii...

BEM a hotărât ca unele din “benerele” PNL să fie înlăturate. Liberalii fac contestaţie până la ultima autoritate competentă

DISTRIBUIȚI

Cei de la UPT au tot contestat faptul că liberalii şi-au amplasat corturile pe domeniul public şi au accentuat faptul că acestea nu sunt corturi, ci reclame mai mari. Uniunea pentru Timiş a făcut trei sesizări la Biroul Electoral Municipal. “Reclamă faptul că Partidul Naţional Liberal a amplasat structuri metalice învelite în “benere” (corect “bannere” – n.r.) electorale pe alte locuri decât cele reglementate de lege, respectiv în 26 de puncte situate pe domeniul public, în care apare fotografia candidatului la funcţia de primar din partea USL, respectiv Nicolae Robu”, scrie în hotărârea Biroului Electoral Municipal (BEM). “Totodată,  Direcţia Poliţiei Locale din cadrul Primariei Timişoara  sesizează asupra faptului că  a constatat in teren  existenţa acestor panouri, sens în care a  ataşat fotografii”, transmite acelaşi BEM.. Analizând faptele, Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală Timişoara a hotărât că se impune luarea măsurii administrative a înlăturării afişelor electorale amplasate în spaţiul public, indicate in sesizările depuse şi  va dispune înaintarea  prezentei hotărâri  la  IPJ  Timiş, precum şi la  Primăria Timişoara pentru a se face verificări cu privire la constatarea şi sancţionarea contravenţiei prev de art 103 lit i din legea 67/2004  si la respectarea  avizelor emise în acest sens  la solicitarea PNL. BEM dispune luarea măsurii administrative a îndepărtării afişelor electorale  având fotografia candidatului USL- Robu Nicolae la funcţia de primar al municipiului Timişoara, amplasate pe domeniul public, în următoarele locaţii:  Zona Spital Judeţean-  Mc Donalds, Simion Bărnuţiu (intersecţie cu Dorobanţi), Piaţa Consiliul Europei, Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Piaţa Mocioni (Sinaia), Calea Şagului- Arta Textillă, Calea Şagului – Zona turist, Zona Iuliul Mall- str. Aradului. Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestatie la Biroul Electoral de circumscripţie Judeţeană Timiş. “Vom contesta decizia până la ultima autoritate competentă”, a declarat Alina Sabou, responsabil al Departamentului de Comunicare al PNL Timiş.
 

 

Comentarii

comentarii