Acasă Economic Beneficiarii de fonduri europene vor încasa peste 1,4 miliarde de lei până...

Beneficiarii de fonduri europene vor încasa peste 1,4 miliarde de lei până pe 7 iunie

DISTRIBUIȚI

Beneficiarii de finanţări UE vor continua să-şi încaseze banii pe facturile depuse, ca urmare a aprobării de către Guvernul României a unui nou împrumut de la Trezoreria Statului. “Guvernul României a aprobat astăzi un nou împrumut în valoare de peste 1,4 miliarde de lei, care va permite efectuarea de plăţi către beneficiari, demonstrând încă o dată angajamentul nostru de a ajunge la zi cu plata facturilor. Noul împrumut facilitează în acelaşi timp accelerarea absorbţiei deoarece sumele eligibile plătite beneficiarilor urmează să fie rambursate de Comisia Europeană după transmiterea, în cel mai scurt timp, a documentelor necesare”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Împrumutul aprobat de Guvern va fi utilizat pentru achitarea facturilor restante, dar şi pentru efectuarea de plăţi în termenele prevăzute în contractele de finanţare. Suma alocată va fi folosită pentru efectuare de plăţi către beneficiarii fondurilor contractate prin intermediul a cinci programe: Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Regional, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Cele mai mari sume au fost alocate Autorităţilor de Management pentru plata beneficiarilor de finanţări contractate prin intermediul Programul Operaţional Sectorial Mediu – peste 420 milioane de lei, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – peste 405 milioane de lei, respectiv  Programul Operaţional Regional – circa 350 milioane de lei. Sumele menţionate urmează să fie achitate beneficiarilor de fonduri până la data de 7 iunie 2013. Actul normativ aprobat astăzi în sedinţa de Guvern impune termene mai reduse pentru efectuarea plăţilor către beneficiari, dar şi pentru transmiterea documentelor necesare pentru rambursarea fondurilor de către Comisia Europeană. Anul 2013 reprezintă un an crucial pentru România, iar una dintre priorităţile strategice ale Guvernului României utilizarea a 6,5 miliarde de euro din fondurile europene alocate României în actuala perioadă de programare pentru a evita riscul de dezangajare automată a acestor fonduri.

Comentarii

comentarii