Acasă Actualitate Bilanțul raziei de la Lugoj: 61 de amenzi și patru infracțiuni

Bilanțul raziei de la Lugoj: 61 de amenzi și patru infracțiuni

DISTRIBUIȚI

politie 7Polițiștii lugojeni au efectuat o nouă razie pe străzile municipiului pe linie de ordine publică. În cadrul acestei acțiuni, care a avut ca scop prevenirea faptelor antisociale, oamenii legii au legitimat peste 260 de persoane, au verificat în baza de date 178 de autovehicule și au controlat opt unităţi comerciale. Cu acest prilej, poliţiştii au constatat patru infracţiuni şi au aplicat 61 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol şi pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 12.000 de lei.

Comentarii

comentarii