Acasă Actualitate Biserica din Susani

Biserica din Susani

DISTRIBUIȚI

Situat la numai câţiva kilometri de şoseaua Lugoj – Făget, din drumul şerpuitor care trece prin renumita Pădure a Lugojului, umbroasă şi falnică, Susani, aparţinând de comuna Traian Vuia, este un sat atestat documentar din perioada dacilor. Săpăturile de la Susani au scos la iveală o civilizaţie incontestabilă, probele aflându-se în Muzeul de Istorie din Lugoj. Susani este proba indubitabilă a vechimii Banatului, a tradiţie şi a unui univers unic. Biserica, ale cărei turle le poate vedea orice călător care tocmai a coborât Dealul Viilor de la Lugoj înspre valea ce duce la Traian Vuia (Bujorul Bănăţean), are o poveste. Simplă şi nobilă. Biserica a fost construită începând cu 1913, cu o pauză marcată de primul război mondial, cu susţinerea preotului Samsoniu Petric,  refăcută şi repictată în 1970, când preot paroh este Miron Petric, continuatorul unei tradiţii într-o familie de mai multe generaţii de preoţi. La sfinţirea bisericii a participat atunci ÎPSS Nicolae, Mitropolitul Banatului. Acum, după aproape 40 de ani, un tânăr preot, Cristian Ienea, invită la sfinţirea bisericii, care a fost repictată recent, căreia i s-a redat strălucirea, lumina, culoarea de care avea nevoie. La sfinţirea din duminica zilei de 27 septembrie va participa PSS Paisie Lugojanul. Pictarea bisericii a durat aproape şase ani, de altfel, mobilarea, sistemul de încălzire şi iluminat, totul este pe măsura unui loc binecuvântat, în care oamenii să se poată ruga în pace. Duminică, 27 septembrie, la Susani, coruri de îngeri şi oameni vor fi într-un concert al sufletului şi al iubirii. Se sfinţeşte locul rugăciunii colective.

Comentarii

comentarii