Acasă Actualitate Biserica din Timișoara, în sprijinul “Salvați Copiii”, în pandemia COVID! 

Biserica din Timișoara, în sprijinul “Salvați Copiii”, în pandemia COVID! 

DISTRIBUIȚI

La inițiativa și ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, în eparhie a început campania destinată strângerii de fonduri pentru Asociația „Salvați copiii”, filiala Timișoara.

Prima acțiune concretă din cadrul acestei campanii umanitare, sprijinită de Arhiepiscopia Timișoarei, s-a derulat duminică, 07 februarie, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara și s-a finalizat cu colectarea unei sume apreciabile, care va fi virată de către Centrul eparhial în contul asociației  „Salvați copiii”.

“În săptămânile care urmează, cu purtarea de grijă a înaltpreasfințitului părinte Ioan, campania pentru strângerea de fonduri se extinde la nivelul protopopiatelor și al parohiilor din eparhia Timișoara, așa încât, înainte de Postul Învierii Domnului, să sprijinim efortul medicilor și al tuturor celor care, cu dăruire și cu multă jertfă, diriguiesc activitățile Asociației „Salvați copiii” și să fim de folos, cu bănuții donați, copiilor bolnavi, traficați, săraci, fără părinți, care au nevoie de dragostea și ajutorul nostru, și pe care îi purtăm în rugăciunile ce le înălțăm către bunul Dumnezeu.

Odată cu aceasta, adresăm alese mulțumiri bunilor credincioși și slujitorilor Bisericii noastre pentru donațiile făcute și rugăm pe Părintele ceresc să le răsplătească tuturor cu sănătate și pace sufletească, bucurie duhovnicească și mântuire”, este mesajul Mitropoliei Banatului.

 

Comentarii

comentarii