Acasă Eveniment Biserica luptă împotriva abandonului şcolar în rândul copiilor defavorizaţi

Biserica luptă împotriva abandonului şcolar în rândul copiilor defavorizaţi

DISTRIBUIȚI

Începând cu luna septembrie, proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” intră în al treilea an de aplicare în Arhiepiscopia Timişoarei, proiect realizat cu binecuvântarea ÎPSS Nicolae, mitropolitul Banatului. “Dorim ca, în acest an, programul de catehizare să îşi găsească aplicarea la nivelul tuturor parohiilor din eparhia noastră, iar numărul orele de cateheză şi beneficiarii lor să fie cât mai mare”, a informat arhiepiscopia. În perioada 1-3 septembrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi la iniţiativa Biroului de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Teologic – Educaţional al Patriarhiei, se va desfăşura la Palatul Patriarhiei, Al treilea Congres Naţional „Hristos împărtăşit copiilor”. La acest eveniment sunt invitaţi, pe lângă inspectorii eparhiali pentru cateheza din fiecare eparhie, şi reprezentanţi din Ministerul Educatiei şi Cercetarii, din Organizaţia World Vision International (din ţară şi străinatate), ai Secretariatului de Stat pentru Culte şi alte persoane interesate de bunul mers al educaţiei religioase din parohii. Congresul Naţional „Hristos Împărtăşit Copiilor” îşi propune o dezbatere pe tema eficienţei acestui proiect, soluţii la o parte din problemele cu care preoţii s-au confruntat până în acest moment şi un plan concret de acţiune pentru asigurarea sustenabilităţii acţiunilor. De asemenea, în cadrul congresului, va fi prezentată o nouă iniţiativă a Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată în parteneriat cu Fundaţia World Vision România. Este vorba despre un proiect („Alege şcoala II”) realizat cu fonduri structurale europene. Obiectvul este prevenirea şi scăderea abandonului şcolar în rândul copiilor defavorizaţi din mediul rural şi urban, precum şi promovarea de şanse egale la educaţie pentru toţi copiii.

Comentarii

comentarii