Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului.
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306. În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine “religie permisă”, alături de altele din imperiu, el luând mai multe măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlăturând din legile penale pedepsele contrare creştinismului. În 321, Împăratul Constantin cel Mare a declarat duminica drept sărbătoarea săptămânală a creştinilor, zi de odihnă în imperiu, în care şi soldaţii asistau la slujbă.
Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.
Elena, originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici şi Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.
Comentarii
comentarii
