Acasă Economic Blue Air intensifică zborurile pe ruta Arad-Bucureşti

Blue Air intensifică zborurile pe ruta Arad-Bucureşti

DISTRIBUIȚI

Legăturile aeriene ale Aradului cu Bucureştiul vor cunoaşte o revigorare, în perioada de vară. Compania aeriană Blue Air a anunţat că va intensifica zborurile pe ruta Arad-Bucureşti şi retur, cu o frecvenţă de şase zboruri săptămânale, începând cu prima zi a lunii mai. Blue Air va opera zborul în zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi duminică. „Solicitările pentru cursele aeriene sunt tot mai mari, inclusiv la nivelul judeţului nostru. Aradul va avea legături aeriene şase zile pe săptămână până la sfârşitul orarului de vară. E o decizie care arată interesul arădenilor pentru această rută”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Orarul curselor va fi următorul: plecarea din Bucureşti la 15.45, iar sosirea la Arad la ora 17.00. De la Arad se va pleca la 17.30, iar sosirea la Bucureşti va fi la 18.45.

Comentarii

comentarii