El remarca o anumită formă de „criză a medicinii” care provine și din faptul că omul este considerat numai ca trup material, iar boala, ca stând într-un organ, singurul cu care are de-a face medicul, punând între el și bolnav doar niște simple instrumente medicale.
Ca remediu, teologul român preconiza „considerarea omului ca ființă care are și suflet” și cerea ca medicul să se apropie de omul întreg, adică de persoana acestuia cu persoana proprie, așezându-se, astfel, „într-un raport personal, de la suflet la suflet, cu omul întreg”. De aceea, sublinia el, în propria analiză a raportului dintre medicină și credință, „slujba preotului, ca și a medicului, este întemeiată pe conștiința unei ‘misiuni a omului față de om’” și, de asemenea, „creștinismul, ca și medicina, are la bază aceeași ‘milă’ față de omul ajuns în suferință și în neputință”.
Pentru creștinism, sensul bolii nu se aplică numai suferinței trupului, ci se raportează și la insuficiențele și anomaliile spirituale, o perturbare a legăturii adânci cu izvorul vieții spirituale, cu Dumnezeu.
Vindecarea spirituală produce și o vindecare exterioară și, în acest fel, „Preotul este colaboratorul esențial al medicului la vindecarea bolnavilor”. Preotul este cel care face totul ca, prin credința ce i-o aprinde și prin dragostea cu care îl învăluie, semenul bolnav să se mobilizeze din adâncul său sufletesc.
În boală, care nu mai trebuie considerată doar un „concept natural”, se amestecă cauzalități morale și, în decursul ei, angajează sufletul. Astfel, de la modul în care medicina considera vindecarea prin mijlocea pur materiale și prin legi pur mecanice, azi, aceasta se îndreaptă spre o viziunea holistică, în care medicina este o abordare a „întregii persoane”.
Prin tratarea întregii persoane, mai degrabă decât doar simptomele, medicina să se apropie de omul întreg, ființă care are trup și suflet. În cadrul experienței bolii grave, cercetările empirice dezvăluie o legătură de neșters între medicină și spiritualitate – definită în linii mari ca felul în care persoanele caută să își exprime sensul suferinței, prin care își experimentează conexiunea cu sine, cu ceilalți, cu spiritualitatea.
Prin conștientizarea acestei relații de reciprocitate, neglijarea spiritualității de către medicină reprezintă azi o etapă depășită, conlucrând pentru oferirea unui răspuns comun la experiența suferinței omului contemporan.
Rolul de coeziune socială, pe care Mitropolia Banatului, polul spiritual și Academia Română, polul științific, îl au în inima Banatului, în orașul Timișoara, se manifestă și de această dată, în cadrul organizării unei conferințe internaționale, cu titlul „Medicină și Spiritualitate”, care își propune să unească intelectuali creștini, cercetători din cadrul celor patru mari universități din orașul de pe Bega.
În acest sens, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Ioan, Mitropolitul Banatului, în perioada 7-9 noiembrie 2024, la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, va avea loc prima ediției a acestei manifestări științifice, dedicată „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, la care și-au dat deja acordul profesori universitari din cadrul Universității de Vest Timișoara, Universității Politehnica Timișoara, Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și, nu în ultimul rând, Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, cea care va oferi locația și suportul logistic în vederea desfășurării evenimentului.
Comentarii
comentarii
