Acasă Politica Bojin nu are favoriţi la alegerile din PSD Timiş

Bojin nu are favoriţi la alegerile din PSD Timiş

DISTRIBUIȚI

titu bojin 1Cu două zile înainte de alegeri, preşedintele PSD Timiş, ales recent pentru un nou mandat în fruntea filialei, Titu Bojin, susţine că nu are favoriţi la alegerile judeţene. Pe 17 mai, cei 151 de membri în Consiliul Judeţean al PSD Timiş vor vota cele mai importante funcţii în filiala judeţeană.

 

“Eu îi iubesc pe toţi”

„Eu îi iubesc pe toţi. Ţin cu toţi, pe toţi vreau să-i promovez. Toţi sunt colegii mei. Nu am niciun favorit, îi susţin pe toţi. Plenul CJT va decide, nu sunt contra la niciunul dintre ei. Eu pot să am un vot pentru cineva, dar dacă alţi doi colegi votează pe altcineva, acela a câştigat”, ne-a spus Titu Bojin. Cea mai râvnită funcţie la alegerile programate pe 17 mai este cea de preşedinte executiv al PSD Timiş. Iniţial, pentru această funcţie s-au înscris trei candidaţi: deputatul Sorin Grindeanu, senatorul Matei Suciu şi directorul general Romsilva, Adam Crăciunescu. Grindeanu a anunţat că se retrage din cursă, iar Suciu se gândeşte şi el la o eventuală retragere. Pentru funcţia de secretar executiv s-a înscris în cursă doar un singur candidat, Grigore Iancău. Cea mai mare concurenţă va fi pentru cele 17 posturi de vicepreşedinte, unde s-au înscris 40 de candidaţi. Lista cu candidaţii pentru o funcţie de vicepreşedinte la PSD Timiş nu a fost dată publicităţii, deşi înscrierile s-au terminat luni. La alegerile PSD vor vota cei 151 de membri din Consiliul Judeţean al PSD Timiş. Singura funcţie pentru care nu se votează pe 17 mai este cea de preşedinte. Titu Bojin a fost ales recent, în unanimitate, pentru încă un mandat în fruntea PSD Timiş.

Comentarii

comentarii