Acasă Politica Bojin se bate cu pumnul în piept: “Am 5 procente peste Ostaficiuc”

Bojin se bate cu pumnul în piept: “Am 5 procente peste Ostaficiuc”

DISTRIBUIȚI

Pesediştii din Timiş spun că sunt favoriţi chiar în sondajele PD-L, Ostaficiuc susţine că totul este doar o fumigenă Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, susţine că are sifonari bine informaţi în tabăra PD-L. Bojin, care a fost desemnat candiatul USL pentru şefia Consiliului Judeţean Timiş, spune că a pus mâna pe ultimele sondaje realizate de PD-L. Când a văzut foile, a început să zâmbească. În Timiş are 5 procente peste actualul preşedinte al CJT, Constantin Ostaficiuc. Liderul PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, spune că totul este doar o fumigenă social-democrată. “Conform ultimelor sondaje ale PD-L, aceştia sunt în Timiş tot mai în degringoladă. Au scăzut alarmant în  propriile sondaje, pe care nu se grăbesc să le dea publicităţii. Conform acestor sondaje realizate de PD-L, sunt cu 5 procente înaintea lui Ostaficiuc. Sondajul a fost făcut la nivel naţional, PD-L a vrut să vadă cum stau candidaţii lor în raport cu candidaţii USL. În Timiş e dezastru şi la nivel de partid”, spune Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş.  Ostaficiuc crede că Bojin a fost într-o stare mai aparte, dacă a putut spune astfel de lucruri. Este bucuros totuşi că cinvea se mai gândeşte şi la el. “E fericit atunci, înseamnă că a şi băut un şpriţ pe chestia asta. Nu există niciun sondaj naţional. Cum e posibil să lansezi astfel de fumigene? Văd că mor de grija mea. Să moară de grija lor. Când eram student, aveam o vorbă «pasărea MV» (n.r. – pasărea mălai visează). Domnul Bojin a fost, probabil, într-o stare mai fericită, de a putut să spună aşa ceva. Mă bucur din suflet că este interesat de viaţa mea”, ne-a declarat Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Ostaficiuc (PD-L) şi Titu Bojin (USL) sunt până acum singurii candidaţi care contează în lupta pentru şefia Consiliului Judeţean Timiş.

 

Comentarii

comentarii