Acasă Actualitate Bolnavii incurabili din Regiunea de Vest sunt invitaţi la Bucureşti

Bolnavii incurabili din Regiunea de Vest sunt invitaţi la Bucureşti

DISTRIBUIȚI

Pacienţii cu afecţiuni cronice din Regiunea de Vest – judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara – sunt invitaţi să participe la a doua ediţie a Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, în perioada 11-13 martie, la Bucureşti. Evenimentul este organizat de către Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România. „Ne propunem să aducem în discuţie toate temele de interes pentru asociaţiile de pacienţi, cum sunt drepturile pacienţilor sau rolul asociaţiilor de pacienţi, etc. Dorim ca acest eveniment să devină unul de tradiţie, dedicat în totalitate asociaţiilor de pacienţi. Forumul se va încheia în data de 13 martie – Ziua Europeană a Pacienţilor”, a declarat Cezar Irimia (foto), preşedintele COPAC. La forum vor participa reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi din întreaga ţară, dar şi reprezentanţi ai unor asociaţii internaţionale. Printre temele abordate se numără: drepturile pacienţilor, comunicarea medic-pacient, rolul asociaţiilor de pacienţi, accesul la tratament şi investigaţii sociale, medicamente inovatoare vs. medicamente generice, protecţia social a pacienţilor şi reintegrarea socio-profesională, surse de finanţare pentru asociaţiile de pacienţi, reţele internaţionale de pacienţi, relaţia asociaţiilor de pacienţi cu autorităţile.

Comentarii

comentarii