Acasă Eveniment Bomba de la aeroportul militar a ajuns… material didactic

Bomba de la aeroportul militar a ajuns… material didactic

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş a fost solicitat miercuri pentru cercetarea, identificarea, transportul şi asanarea unei bombe de aviaţie de exerciţiu, găsite în incinta aeroportului militar din Timişoara. Bomba a fost găsită la un metru adâncime sub pământ, de un grup de muncitori care executau lucrări de excavare în perimetrul aeroportului militar din Timişoara. Aceştia au informat de urgenţă autorităţile şi la faţa locului s-a deplasat un echipaj pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş.
La prima vedere bomba îngropată părea a fi o bombă de aviaţie adevărată, însă pompierii nu au putut stabili cu exactitate natura acesteia, deoarece conform ordinului M.A.I. 707/2005 este interzisă asanarea terenului de muniţie neexplodată pe timp de noapte. Zona a fost securizată, urmând ca cercetările să fie reluate a doua zi (joi, n.r.,).
Astfel, în cursul dimineţii de joi echipajul pirotehnic s-a deplasat din nou la faţa locului şi în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de o bombă de exerciţiu – un cilindru din tablă, fără focos şi fără încărcătură, de aproximativ 16 ani, care nu prezintă niciun pericol pentru cetăţeni. Bomba a rămas în proprietatea aeroportului militar din Timişoara, unde va fi folosită ca material didactic.

Comentarii

comentarii