Acasă Actualitate ”Bombă politică cu iz penal”! Viceprimarul Ruben Lațcău ”a fentat sistemul” și...

”Bombă politică cu iz penal”! Viceprimarul Ruben Lațcău ”a fentat sistemul” și mai trebuie să efectueze 14 zile de muncă în folosul comunității

DISTRIBUIȚI

Consilierul local PSD Radu Țoană a anunțat că o ”bombă politica cu iz penal” va fi detonată mâine, când la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara va fi înregistrată oficial o plângere a S.C. Horticultura S.A. Timișoara care, în urma unei anchete interne administrative, a stabilit că Ruben Lațcău, actual viceprimar al Timișoarei, a trișat cu 14 zile, în perioada mai-iulie 2020, când a efectuat pedeapsa de 80 de ore de muncă în folosul comunității, din Dosarul 8010/P/2018.

În vara lui 2019, Ruben Lațcău a comis o contravenție în domeniul rutier, fapt pentru care i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile. A primit o dovadă înlocuitoare, valabilă timp de 15 zile, însă la o zi după expirarea acesteia, Lațcău s-a urcat din nou la volan și a fost prins de polițiști conducând ilegal. Actualul viceprimar a fost pbligat la prestarea a 40 de zile de muncă în folosul comunității.

”Deși avea de efectuat 40 de zile, a câte  2 ore zilnic, de muncă în folosul comunității la societatea locală de horticultură, Ruben Lațcău a reușit să păcălească sistemul cu 28 de ore – adică 14 zile – așa cum reiese din declarațiile olografe a 3 angajați implicați în acest proces. Dar nu aceste zile restante pot deveni neapărat problema cea mai mare a lui Ruben Lațcău, ci posibilitatea redeschiderii acestui dosar și a condamnării sale. De ce? Pentru că în conformitate cu Legea 253/2013 și a Alineatului 3 din Ordonanța de renunțare a urmăririi penale, era obligat ca în maximum 6 luni de la stabilirea acestei pedepse să se prezinte la sediul societății și să înceapă orele stabilite de procuror. Diferența de timp din 22.10.2019 – data ordonanței – și 26.05.2020 – prima zi pontată la Horticultura – este de 7 luni și 4 zile, ceea ce poate conduce la redeschiderea dosarului și trimiterea lui în instanță!”, a scris Țoancă pe pagina sa de Facebook.

Andrei Drăgilă, directorul societății Horticultura, aflată în subordinea Primăriei Timișoara, a declarat, în luna mai, că viceprimarul Ruben Lațcău. l-ar fi somat pe să își dea demisia pentru a fi adus altcineva în locul său. Drăgilă, care conduce de 38 de ani societatea, spune că nu se va lăsa intimidat și rămâne dedicat muncii sale și comunității, cel puțin până îi expiră mandatul de director.

Conform consilierului PSD, fiul fiul directorului Horticultura Andrei Dragilă a fost sunat de viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău pentru a-și convinge tatăl să-și dea demisia.

”Nu m-aș fi implicat în acest subiect, dacă nu aș fi aflat că inclusiv fiul directorului Andrei Dragilă a fost sunat de viceprimarul Timișoarei, care a făcut presiuni uriașe asupra managerului Horticultura să își dea demisia din funcție, promițându-i că îl va numi interimar pentru 4 luni! Noi trăim în Timișoara domnule viceprimar și nu în Moscova anilor 1920, în Berlinul anilor 1933 sau în Palermo anilor 2000!”, mai spune Țoancă.

”Povestea asta a mai fost vânturată în spațiul public, repet ce am zis atunci, totul s-a terminat într-un NUP (neîncepere a urmării penale) și am avut de executat ore în folosul comunității, lucrul pe care l-am făcut. Am fost la sediul Horticultura de pe Avram Imbroane, am vopsit bănci, am curățat curtea, am lucrat cu muncitorii necalificați de acolo și chiar cu fiul domnului Drăgilă (care este și el angajat acolo), fără ca ei să știe cine sunt și fără ca acest lucru să conteze. Acum și-a pus muncitorii să declare în scris că de fapt am fost acolo mai puțin decât au semnat atunci pe pontaj!”, spune Ruben Lațcău.

Comentarii

comentarii