Acasă Economic Bosch Security Systems România lansează Bosch Designer Club

Bosch Security Systems România lansează Bosch Designer Club

DISTRIBUIȚI

Bosch Security Systems România a anunţat lansarea primei comunităţi Bosch dedicată exclusiv proiectanţilor în construcţii, specializaţi în proiectarea de sisteme de siguranţă, securitate şi comunicaţii. Astfel, Bosch vrea să vină în întâmpinarea proiectanţilor din România cu un concept nou de informare – Bosch Designer Club. 

Noul club este o comunitate exclusivistă dedicată arhitecţilor, inginerilor şi proiectanţilor din domeniul securităţii, şi este gândită să uşureze procesul de proiectare. Comunitatea va oferi membrilor informaţii actuale despre produsele şi tehnologiile din domeniul securităţii, posibilitatea de a participa la cursuri de proiectare şi accesul la documentaţie completă despre gama de produse de securitate Bosch. “Am demarat acest program special în urma semnalelor primite din piaţă şi din dorinţa noastră de a împărtăşi know-how-ul nostru în materie de tehnică de securitate tuturor specialiştilor din domeniu. Proiectarea este o parte extrem de importantă pentru implementarea unui sistem de securitate de înaltă calitate, iar în ceea ce priveşte securitatea şi siguranţa oamenilor şi a bunurilor nu avem voie să facem compromisuri. De aceea, Bosch Security Systems România a vrut să fie şi mai aproape de proiectanţii de sisteme de securitate, siguranţă şi comunicaţii. Lansarea Bosch Designer Club a fost salutată de cei cărora ne-am adresat şi sperăm ca într-un an să avem peste 100 de membrii” a afirmat Bogdan Alexandru, Country Manager, Bosch Security Systems România. Cel mai important instrument de informare al Bosch Designer Club este pagina de internet www.boschdesignerclub.ro, prin intermediul căreia membrii comunităţii pot primi informaţii utile pentru realizarea sistemelor de securitate, siguranţă şi comunicaţii. Accesul în comunitatea Bosch Designer Club se face prin completarea formularului de înregistrare. Membrii comunităţii au acces gratuit la şcolarizări specializate cu tematică de proiectare, totodată pot descărca documentaţie şi software de proiectare, care le va uşura munca şi îi va ajuta să proiecteze cu uşurinţă sisteme complexe, profesionale şi fiabile. Membrii Bosch Designer Club beneficiază de asistenţa specialiştilor Bosch pe toată durata procesului de proiectare.

Comentarii

comentarii