Acasă Eveniment Braconajul, arma şi muniţia nedeclarate i-au adus dosar penal unui bărbat din...

Braconajul, arma şi muniţia nedeclarate i-au adus dosar penal unui bărbat din Lovrin

DISTRIBUIȚI

arma-vanatoarePoliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Toxice Timiş au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani din Lovrin, care avea asupra lui o armă de vânătoare, 17 cartuşe, un vânat şi un cuţit de vânătoare. Cum, în evidenţele Poliţiei nu figura ca fiind deţinător legal de armă, oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Poliţiştii au extins cercetările şi la domiciliul acestuia, unde au găsit un adevărat arsenal ilegal de arme şi muniţie care au fost ridicate de către aceştia în vederea continuării anchetei: o puşcă cu aer comprimat, o lunetă, aproape 250 de cartuşe şi 50 de alice.
„Bărbatul a fost depistat pe raza localităţii Comloşu Mare, având asupra sa o armă de vânătoare deţinută ilegal. În urma verificării în evidenţele poliţiei, s-a constatat că bărbatul nu figurează ca deţinător legal de arme şi muniţii”, spune Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept, deţinerea sau portul fără drept al unei arme din categoria celor supuse autorizării, braconaj cinegetic şi contrabandă calificată cu arme.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Arestul Poliţiei Timiş, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Comentarii

comentarii