Concertul vocal-simfonic, din 24 februarie, de la ora 19, de la Filarmonica Banatul Timişoara, se va desfăşura sub conducerea maestrului Gheorghe Costin.
Melomanii vor asculta Schicksalslied pentru cor şi orchestră, op.54 de Johannes Brahms, Concertul nr.7 pentru două piane şi orchestră în fa major KV 242 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia I în do minor, op.68 de Johannes Brahms.
Concertmaestru Mircea Tătaru a explicat că „Cântecul destinului”, Schickalslied este o poezie scrisă de Friedrich Hölderlin, aflată în cartea sa neterminată – Hyperion. Aflat în vizită la prietenul său Albert Dietrich, în vara anului 1868, descoperă poezia în biblioteca acestuia, iar într-o plimbare în port, în oraşul Wilhemhavem, marea îl determină să se gândească să pună frumoasa creaţie poetică pe note. Deoarece nu era hotărât asupra finalului, a lăsat divinitatea să-l inspire, ceea ce s-a petrecut doar în luna mai 1871. Lucrarea durează aproximativ 16 minute, dar se poate spune că după Recviemul German, este cea mai importantă lucrare vocal-simfonică din creaţia brahmsiană. Îşi dă concursul corul „Ion Românu” pregătit de maestrul Iosif Todea.
Wolfgang Amadeus Mozart a compus trei concerte pentru pian în anul 1886, între care şi cel pentru trei piane şi orchestră în fa major, nr.7. Se mai numeşte şi Londron, pentru că a fost compus pentru Contesa Antonia Londron şi pentru ficele sale Aloysia şi Giuseppa. De aceea, fiecare partitură solistică conţine diferite grade de dificultate. Mai târziu, Mozart a transcris acest concert pentru două piane, probabil pentru a-l interpreta împreună cu sora sa, Maria Anna, cunoscută în familie sub numele Nannerl. Cristian Niculescu şi Zsuzsa Balint ne vor dezvălui frumuseţea acestui concert dublu.
Partea a doua a concertului simfonic este dedicată în continuare muzicii lui Johannes Brahms, de data aceasta reprezentată de Simfonia I în do minor, op 68, pe care unii muzicieni, în special Hans von Bűlow, o denumeau a zecea simfonie beethoveniană. Ea a avut un lung proces de gestaţie, din 1855 până în 1876. Simfonia I nu a fost rezultatul unei acţiuni artistice demonstrative, ci un genial proces de ilustrare sonoră a frământărilor romantice, un efort creator de comunicare artistică a noilor idealuri romantice. Brahms foloseşte un ansamblu orchestral de tip romantic, în schimb se menţine echilibrat din punctul de vedere al sonorităţilor, de multe ori preferând expresivităţi clasice. De remarcat este faptul că procesele conflictuale, atât de îndrăgite spiritului romantic, se desfăşoară cu predilecţie în părţile extreme ale lucrării.
Prima audiţie a Simfoniei în do minor, a avut loc la Karlsruhe, în 4 noiembrie 1876, sub conducerea dirijorului Otto Dessof, după trei zile fiind dirijată de Brahms,la Mannheim. Simfonia a avut peste tot un binemeritat succes –a explicat Mircea Tătaru.
