Acasă Sport Bronz european pentru CSM Lugoj

Bronz european pentru CSM Lugoj

DISTRIBUIȚI

Luptătorul lugojean Ştefan Gheorghiţă a urcat pe treapta a treia a podiumului la CE de la Dortmund
Echipa de lupte libere a Clubului Sportiv Municipal Lugoj are ca obiectiv şi în acest an câştigarea titlului naţional. În acest sens, conducerea secţiei de lupte a şi cooptat în lot încă doi sportivi de valoare: Ştefan Gheorghiţă şi Rareş Chintoan. Iar alegerea a fost de bun augur pentru că, la Campionatul European de lupte libere de la Dortmund (Germania), Ştefan Gheorghiţă a urcat pe treapta a treia a podiumului la categoria 84 de kilograme, egalându-şi astfel performanţa obţinută anul trecut la Europenele din Azerbaidjan. Învins în semifinale, după o luptă extrem de strânsă, de georgianul Marsagishvili Dato, luptătorul lugojean s-a ambiţionat şi a reuşit să obţină locul trei şi medalia de bronz, după o victorie spectaculoasă şi la un scor categoric (20–8) în faţa sportivului turc Ibrahim Bolukbasi. În întrecerea feminină, România a mai obţinut două medalii: argint prin Estera Dobre (la categoria 51 kg) şi bronz prin Cristina Croitoru (la categoria 48 kg).

Comentarii

comentarii