Acasă Actualitate Bătaie în cartierul reșițean Secu

Bătaie în cartierul reșițean Secu

DISTRIBUIȚI

Trei bătăuși reșiței au pătruns în seara de duminică, în jurul orei 22, într-o locuință privată din cartierul aparținător Secu, unde l-au bătutu pe un al treilea, în așa fel, încât victima – T.S –  a ajuns la spital, cu plăgi în zona capului. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat de către o persoană despre bătaia respectivă, informându-i pe oamenii legii că cei trei bătăuși au șters-o după fapta de vitejie, cu un microbuz alb spre Reșița.
Jandarmii au dat rapid de urma microbuzului, iar în urma procedurilor de oprire i-au identificat pe numiţii Ş.O., în vârstă de 44 de ani, Ş.I., de 19  ani și pe R.V., în vârstă de 29 de ani, toți din Reşiţa, care, pe fondul unor divergenţe mai vechi cu T.S., au pătruns fără acordul acestuia în imobilul proprietate personală şi l-au lovit, provocându-i mai multe leziuni în zona capului. Grupa de intervenţie s-a deplasat la locul producerii faptei, unde l-au găsit pe T.S, care prezenta, la nivelul capului, plăgi deschise, sângerânde. Jandarmii au solicitat serviciul de ambulanţa pentru transportarea acestuia la Spitalul Judeţean pentru acordarea îngrijirilor medicale. Împotriva celor trei au fost întocmite actele premergătoare pentru comiterea infracţiunilor de lovire și violare de domiciliu.

Comentarii

comentarii