Acasă Cultura Bucuria Nașterii Domnului, vestită prin glasul Paulei Seling, în Caraș Severin

Bucuria Nașterii Domnului, vestită prin glasul Paulei Seling, în Caraș Severin

DISTRIBUIȚI

Episcopia Caransebeșului, în colaborare cu Casa de Cultură „George Suru” și cu susținerea dr. Adrian Dumbravă, directorul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, organizează marți, 13 decembrie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură un concert excepțional de colinde susținut de Paula Seling.

În deschidere, va interpreta un recital de colinde și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Evenimentul se va bucura de binecuvântarea și prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și sunt invitați toți cei care doresc să își transforme inimile, prin rugăciunea în cânt și prin sfântul colind, într-un Betleem al iubirii, în care să Se nască Mântuitorul Hristos. Evenimentul completează regalul concertelor de colinde organizate de Episcopia Caransebeșului în Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului ca o altfel de rugăciune, o rugăciune în armonii muzicale.

 

Comentarii

comentarii