Acasă Actualitate Buget de prudenţă financiară pentru Arad

Buget de prudenţă financiară pentru Arad

DISTRIBUIȚI

Majoritatea democrat-liberală din Consiliul Local Arad a ţinut să precizeze care au fost motivaţiile întocmirii proiectului de buget local al municipiului Arad pentru acest an. Consilierul local Ovidiu Moşneag, preşedintele comisiei de buget-finanţe din CLM Arad, a precizat ieri câteva dintre principiile care au stat la baza întocmirii bugetului pentru anul 2010. În opinia sa, este vorba despre un buget de prudenţă financiară.  „Cu toate acestea, veniturile prognozate la bugetul local sunt de circa 343.492.000 lei, o sumă sensibil mai mare decât cea de anul trecut, de 339.353.000 lei”, a precizat Moşneag. Prudenţa financiară a fost explicată prin existenţa unor acorduri cu instituţii financiare internaţionale care trebuie să fie respectate de municipiul Arad. „Aceste acorduri nu trebuie privite ca un fapt negativ, ele au ajutat la dezvoltarea municipiului. În plus, Aradul a fost primul municipiu din România care a accesat credite externe, iar contractul cu BIRD prevede o dobândă de doar 1,27 la sută”, a mai precizat Ovidiu Moşneag. În opinia sa, întârzierea votării bugetului ar produce prejudicii mari Aradului, periclitând atât finanţările externe cât şi pe cele de la bugetul de stat. Ovidiu Moşneag a mai spus că nivelul mai mic al investiţiilor din acest an trebuie privit ca un fapt normal, după doi ani, 2008 şi 2009, cu investiţii fără precedent. Consilierul democrat-liberal a dorit să răspundă astfel criticilor opoziţiei şi societăţii civile, care a acuzat întârzierea cu care proiectul de buget a fost supus la transparenţă şi a cerut scoaterea sa de pe ordinea de zi a şedinţei CLM de astăzi sau chiar organizarea unui referendum local pentru adoptarea bugetului. Acest referendum nu ar putea fi organizat, cred cei de la PD-L, deoarece organizarea presupune cheltuieli care nu au fost prevăzute în bugetul anului trecut. Deşi primarul Gheorghe Falcă a fost ieri în Arad, acesta a evitat să participe la conferinţa de presă organizată la sediul PD-L Arad, ţinând însă legătura, telefonic, cu colegul său de partid Ovidiu Moşneag.

Comentarii

comentarii