Acasă Eveniment Bugetul Lugojului a fost rectificat

Bugetul Lugojului a fost rectificat

DISTRIBUIȚI

Pentru organizarea alegerilor locale din 10 iunie s-au alocat 183.000 de lei În ultima şedinţă din acest mandat, consilierii lugojeni au aprobat rectificarea bugetului local cu suma de 583.000 de lei. Fondurile au fost direcţionate spre mai multe capitole de cheltuieli. Astfel, 132.000 de lei au fost alocaţi pentru cofinanţarea lucrărilor de reabilitare a Staţiei de epurare prin Fondul de mediu, 37.000 de lei au fost repartizaţi Poliţiei Locale pentru achiziţionarea de uniforme şi echipamente, iar 72.000 de lei au fost destinaţi învăţământului, pentru  acordarea burselor municipale. Pentru plata unor datorii privind deszăpezirea oraşului au fost alocaţi 132.000 de lei, iar 183.000 de lei au fost repartizaţi pentru organizarea alegerilor locale de luna viitoare. Totodată, consilierii lugojeni au aprobat, cu trei abţineri, contul de execuţie al bugetului local pe primul trimestru al acestui an.

 

Comentarii

comentarii