Acasă Actualitate Bugetul participativ al Primăriei Timișoara: trei milioane de lei pentru orașul „mobil,...

Bugetul participativ al Primăriei Timișoara: trei milioane de lei pentru orașul „mobil, verde, relaxat, al comunității și digital”

DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara lansează programul „Timișoara decide!”, primul buget participativ al orașului. Sunt disponibili trei milioane de lei pentru maximul 10 proiecte, din cinci categorii, care vor fi elaborate timp de șase luni. Proiectul a fost postat vineri, 3 decembrie, pe site-ul instituției, iar pe 9 decembrie este programată și dezbaterea publică.

„Venim cu mai multe noutăți: întreg procesul se va derula pe o platformă online care a fost creată și gândită cu ajutorul voluntarilor, vom organiza ateliere de informare și formare a cetățenilor care doresc să depună proiecte și vom avea alături de noi oameni din societatea civilă, care ne vor ajuta să monitorizăm corectitudinea desfășurării programului. Timișoara decide! este un program al comunității locale, în care cetățenii sunt implicați în toate etapele: de la generarea de propuneri de proiecte, votarea lor, iar apoi, implementarea și monitorizarea soluțiilor”, transmite primarul Dominic Fritz.

Potrivit reprezentanților primăriei, „Timișoara Decide!“ va urmări un proces transparent în șapte etape: informarea societății civile, colectarea propunerilor, stabilirea eligibilității propunerilor, primirea și soluționarea contestațiilor, perioada de vot, anunțarea proiectelor câștigătoare și, în final, implementarea proiectelor. Fiecare proiect înscris în concurs trebuie să se înscrie în unul dintre următoarele obiective de interes general:

  • Orașul mobil
  • Orașul verde
  • Orașul relaxat
  • Orașul comunităților
  • Orașul digital

„Primăria va pune la dispoziția participanților sesiuni de formare pentru noul proces participativ. Pot participa la campanie, prin propunere de proiecte și/sau votare, toți cetățenii care locuiesc, lucrează sau studiază în Timișoara şi au vârsta de minimum 16 ani. De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte și asociațiile, fundațiile, societățile comerciale cu sediul social în municipiul Timișoara, precum și grupurile de cetățeni fără personalitate juridică. Proiectele alese prin vot de timișoreni vor fi incluse în bugetul local și implementate de Primăria Municipiului Timișoara. În funcție de complexitatea lor, proiectele câștigătoare pot demara începând cu anul în curs sau în anul următor. Fiecare proiect implementat va fi etichetat cu logo-ul «PROPUS DE TIMIŞORENI»”, se arată în comunicatul primăriei.

Dezbaterea publică pe marginea acestui proiect de hotărâre se va desfășura în data de 9 decembrie, de la ora 17, prin platforma online ZOOM. Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală în scris sau în format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro., până la data de 08.12.2021, ora 12. Tot până la aceeași dată, la aceeași adresă de e-mail, cetățenii își pot anunța și intenția de a participa la dezbaterea online. Trebuie doar să precizeze numele, numărul de telefon și adresa de e-mail și să transmită și în scris punctele de vedere.

„Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea acestui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de maxim 3 minute pentru fiecare participant”, mai atrag atenția reprezentanții primăriei.

Comentarii

comentarii