Acasă Special Cacealmaua si tinta ei

Cacealmaua si tinta ei

DISTRIBUIȚI

In chiar ziua in care presa a descoperit ca fratele Presedintelui, Mircea Basescu, avea o fundatie impreuna cu senatorul PD-L Mircea Banias, cel implicat in mega-scandalul coruptiei din Portul Constanta, de la Palatul Victoria a plecat, in mare urgenta, o solicitare catre Palatul Cotroceni. Legata de proiectul revizuirii Constitutiei. Si tot in regim de mare urgenta, seful statului a organizat o conferinta de presa, in cursul careia a expus si a explicat pe larg modificarile pe care intentioneaza sa le faca Legii fundamentale, asumandu-si, cu ocazia mai multor exemplificari, paternitatea ideilor principale. Este, in mod evident, nu numai un eveniment tinut pe teava si lansat la momentul potrivit, pentru a acoperi un alt eveniment neplacut, cazul Mircea Basescu, ci si o mare cacealma politica.

A nu stiu cata oara, atunci cand este generata o dezvaluire scandaloasa, de data asta chiar de catre procurorii DNA, Mircea Basescu este si el amestecat. Fie in nume propriu, fie prin fiica sa, Raluca. Si tot de fiecare data, fratele, utilizandu-si autoritatea de Presedinte al Romaniei, scoate din recuzita cate un cadavru, il arunca pe scena si schimba, astfel, directia preocuparii opiniei publice. Intr-un sens mai putin stanjenitor. Asa a procedat si acum, lansand intempestiv proiectul unei Constitutii revizuite. Si tot ca de obicei, diversiunea nu se reduce doar la a-si proteja o persoana de care, vrea, nu vrea, este strans legat. Asa-zisul proiect al Constitutiei revizuite are, cel putin in acceptiunea Presedintelui, multiple obiective. Ceea ce nu exclude deloc termenul de cacealma politica pe care l-am utilizat in titlu.
Ceea ce a prezentat Presedintele, asumandu-si in mod explicit paternitatea celor mai multe dintre solutiile identificate de revizuire a Constitutiei, este un fel de ghiveci politic, cuprinzand atat solutii oportune de imbunatatire a Legii fundamentale, cat si formule de natura sa-i asigure lui insusi protectie si puteri sporite si, in fine, exista si cateva abordari care dovedesc o necunoastere atat a Constitutiei, cat si a legislatiei europene. Este vorba de o cacealma, pentru ca Presedintele nu are la dispozitie o majoritate de doua treimi pentru ca referendumul propus sa poata trece prin Parlament.
 
Cititi mai mult pe CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/cacealmaua-si-tinta-ei
 

Comentarii

comentarii