Pamflet contraelectoral
Cu siguranță că locuțiunea adverbială/expresia ”cu siguranță” este cel mai frecvent întâlnită, de câțiva ani buni, pe toate drumurile – a se citi toate tembeliziunile – și în toate gurile care declară ceva, de la fotbalist, antrenor, artist, scriitor până la parlamentar, ministru și prim- ministru. Când nu mai ai ce spune, când te poticnești în vorbire, ”cu siguranță” te salvează, ea ține loc de virgulă, de puncte, puncte, de îîî -uri și ăăă-uri, ce mai tura-vura, te înalță pe un postament de siguranță, te scoate din timiditatea permanentă sau temporară, îți maschează minciuna, te scoate din nimicul ideatic. Cu siguranță, frecvența utilizării acestei sintagme în limbajul românilor traduce dorința românilor de a se ști în siguranță. Reapariția capitalismului, după 45 de ani de siguranță -securitate- comunistă, a provocat printre românii siguri de locul de muncă, de cartela lor, de cei 20 de litri de benzină, de cele două ore de apă caldă, de cele patru de curent electric etc. etc., multă… ne-siguranță. Pentru mulți, zicala ”noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc” devenise alternativa sigură de trai. E drept că era un trai pe vătrai, dovadă eșecul total al ”societății socialiste multilateral dezvoltate”. Siguranța vieții de sclav oferită de sistemul comunist i-a făcut pe mulți români, speriați de nesiguranța omului potențial liber din capitalism, să devină nostalgici. Nostalgia după tovarășul prim-secretar general și ”indicațiili” sale ca ”să facem totul” persistă. Pe de altă parte, este în firea omului să-și dorească o viață sigură, cât mai lipsită de primejdii, dacă se poate, cu cât mai puțin efort. ”Cu siguranță” viața omului în noul capitalism românesc, mai ales după o catastrofă care s-a prelungit jumătate de secol, este mult mai ne-sigură.
Este cu atât mai ne-sigură cu cât majoritatea actualilor conducători, urmașii celor de ieri, din comunism, nu fac decât să cultive vechile năravuri etatiste ale ”conducerii superioare de partid și de stat”: noi ”luăm măsuri” (exemplu flagrant: plafonarea prețurilor la alimente!) pentru voi, noi vă ”mărim pensiile și salariile”, noi ”reindustrializăm România”, ”noi vă facem autostrăzi”, noi, partidul!!! Noi vă facem viața sigură dacă ascultați de noi! Dacă ne votați pe noi! Din păcate, evoluția României în aceste trei decenii și jumătate de la Revoluție i-a făcut pe cel puțin cinci milioane de români – un sfert din populația țării – să nu mai creadă în siguranța unor angajamente, devenite cu timpul minciuni, propagate de politicienii cu nume schimbat. Au plecat să muncească în străinătate, alegând, poate pentru toată viața, un alt fel de siguranță pentru ei și familiile lor. Una mai solidă, nu împănată cu promisiuni demagogice.
Apoi, de ce să nu recunoaștem, cea mai mare nesiguranță este indusă de reapariția în forță – că de dispărut nu a dispărut niciodată – a diavolului cekist la granițele României! Urmașii lui Stalin, Putin și prietenii săi diabolici țes de multă vreme și tot mai înverșunat o rețea pentru învăluirea, cotropirea României!
Cu siguranță că, atunci când au elaborat sloganul electoral ”Cale sigură pentru România”, respectiv pentru fiecare județ în parte, în cazul nostru ”Cale sigură pentru Timiș”, strategii de campanie electorală ai principalului partid românesc s-au gândit la omniprezenta, în vorbire și în gândire, dorință de siguranță a românilor. Imediat, partenerii de comasare, devenită în prezent dezbinare, și-au alipit imitativ ideea de bază, producând propria lozincă: ”România prosperă și sigură”!
Nimic mai sigur în România decât imensa rețea de căi ale minciunii construită de aparent perenii săi conducători! ”Cu siguranță”, ”calea sigură” a ipocriziei românești e tot mai bătătorită! O autostradă de palavre cum rar s-a văzut în Europa și în lumea civilizată se construiește neîncetat, singura care nu suferă niciodată vreo amânare! Viaducte si apeducte saltă peste enorme și grosolane minciuni, eludându-le! Tuneluri groaznic de adânci și de lungi șerpuiesc printre cele mai oneroase afaceri de familie, partid și stat!
Rezumându-mă la acest colț de țărișoară, nu pot să nu exemplific, pășind pe calea cea mai sigură care există în România, cea a promisiunilor electorale, că iarăși se proiectează autostrada Moravița-Timișora, că din nou se ”prefezabilizează” drumul expres ce leagă Oltenia de Timișoara. Nici nu s-a terminat centura Sud – înainte de termen, în iulie, nu-i așa, sic!, nu cu întârziere de peste zece ani, sic! – mult împănată cu vizite electorale, că imediat s-a constatat cât de mult s-a aglomerat centura Nord, construită și ea cu același chin și vai de amânări, tot așa de îngustă. Ce să mai spunem de ”modernul” – de aceea nu are niciun burduf (boarding bridge), sic! – terminal al aeroportului Timișoara cu megafast recent inaugurat din care nu dispare – ce pedeapsă cerească pentru demagogi – mirosul de rahat? A vorbi de cei zece kilometri de autostradă neterminată de la Holdea ca de o ”ruşine nu pentru Banat, ci ruşine pentru România”, la mai bine de zece ani de când trebuia sa fie terminată autostrada Nădlac-Sibiu – dar cine mai știe când au fost termenele inițiale de finalizare? – e identic ipocrit cu a vorbi numai de ”Ordonanța 14” și nimic de oribila ”Ordonanță 13”! În fapt, e aceeași tactică bolșevică perenă, constructorii ”căii sigure” au învățat să-și facă ”autocritica”! Ca și la precedentele alegeri își permit – din banii noștri! – să cumpere mai toată media românească și, zi de zi, ”fac totul” să ne sature cu știri pozitive, cu ”realizărili” care mai toate ”trebie” finalizate în viitorul apropiat! Mai fac și ceva tăieri de panglici pe repede înainte în campania electorală, apoi, recățărați -democratic, nu? – la conducerea țării, ne călăresc pe ”calea sigură” care, ”cu siguranță” ne va face fericiți cândva, sigur până la paștele cailor!
P.S. Am utilizat, cu ghilimelele de rigoare, nu doar cuvinte și expresii ale actualilor conducători ai României, ci și ale ”mult iubitului și stimatului tovarăș” Nicolae Ceaușescu, președintele tot mai regretat dar și tot mai imitat – în gânduri, fapte și simțiri – al catastrofalei Românii socialiste.
Comentarii
comentarii
