Acasă Actualitate Calitatea aerului, subiect de discuție al autorităților din Timiș. La Timișoara, Calea...

Calitatea aerului, subiect de discuție al autorităților din Timiș. La Timișoara, Calea Aradului stă cel mai rău

DISTRIBUIȚI

Joi, 4 noiembrie, autoritățile din Timiș au discutat subiectul calității aerului din Timișoara și din județ. Într-o ședință a Grupului Județean privind coordonarea aplicării planurilor de menținere a calității aerului și a planurilor de calitate a aerului, s-a vorbit în mod special despre stadiile de elaborare a celor două planuri de calitate a aerului: cel pentru județul Timiș și cel pentru municipiul Timișoara.

În cadrul întâlnirii, reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș a prezentat situația monitorizării calităţii aerului în județul Timiș pe 10 luni ale anului 2021 la cele 7 stații automate din cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA). Vestea bună este că, în perioada de referință, în județul Timiș nu au fost înregistrate depășiri ale valorilor limită anuale, la dioxidul de sulf SO2, particulele în suspensie PM2,5, monoxid de carbon CO, benzen, metale grele și PM10.

Au fost, totuși, depășiri la nivelul de ozon și la cel de dioxid de azot. Din prima categorie, depășiri ale valorilor țintă de 120 μg/m3 (media pe 8 ore) au fost observate la TM2 CD Loga (două depășiri) și TM 3 Carani (o depășire). Mai multe probleme au fost depistate în privința dioxidului de azot (NO2). La stația TM6 Moravița, au fost două depășiri ale valorii limită orare de 200 μg/m3. Cel mai rău, însă, a arătat situația de la stația TM5 Calea Aradului. Pe lângă faptul că au fost 24 de depășiri ale valorii limită orare, și media anuală, de 43,38 μg/m3, a fost peste limita de 40 μg/m3.

„Surse acestor depășiri pot fi: traficului rutier, activităţile industriale, etc. Oxizii de azot sunt responsabili pentru formarea smogului, a ploilor acide, deteriorarea calităţii apei, efectului de seră, reducerea vizibilităţii în zonele urbane. Începând cu anul 2021, Primăria Municipiului Timișoara a demarat procedura de elaborare a Planului integrat de calitate a aerului și pentru acest poluant”, transmit reprezentanții prefecturii.

În cadrul ședinței de joi, subprefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu a solicitat ca pe viitor să se realizeze o identificare a poluatorilor care stau în spatele indicatorilor măsurați pentru a putea lua măsurile necesare în vederea eliminării depășirilor. De asemenea, Drăgănescu a solicitat reprezentanților localităților periurbane din jurul municipiului Timișoara să identifice atât poluatorii cât și poluanții din zona unității administrativ teritoriale, pentru a putea ulterior să se intervină punctual în vederea diminuări și eliminării acestora.

Comentarii

comentarii