Acasă Actualitate Campania ”Cultura curățeniei” a ajuns la Biled

Campania ”Cultura curățeniei” a ajuns la Biled

DISTRIBUIȚI

Campania ”Cultura curățeniei” ce urmărește educarea comportamentului uman față de mediul imediat apropiat nouă, față de stradă, față de stația unui mijloc de transport în comun, față de curtea școlii, a universității în care se învață, a ajuns la Biled. Campania face parte din programul Cultural al Consiliului Județean Timiș, se adresează în mod special tinerilor, elevi și studenți. Astfel, tinerii din comună au primit revista ”Cultura curățeniei”, iar prin această revistă, în care au semnat articole scriitorii Robert Șerban, Constantin Mărăscu și mai mulți jurnaliști, au putut afla că un cetățean cult, educat, niciodată nu va fi neglijent cu spațiul din jurul său.

Comentarii

comentarii