Acasă Actualitate Campanie a Crucii Roşii pentru oamenii izolaţi de zăpadă. Unde pot fi...

Campanie a Crucii Roşii pentru oamenii izolaţi de zăpadă. Unde pot fi făcute donaţii

DISTRIBUIȚI

Crucea Roşie Română lansează o campanie pentru ajutorarea persoanelor blocate de nămeţi, izolate şi fără posibilităţi de aprovizionare în judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Giurgiu, Dâmboviţa, Botoşani, Bacău, Iaşi, Arad, Brăila, Neamţ şi Ilfov pentru a duce apă, alimente de bază şi pături.

Astfel, sâmbătă, aproximativ trei tone de alimente şi pâine vor fi direcţionate către zonele cele mai afectate, Buzău şi Ialomiţa. 1.400 de kilograme de alimente (ulei, mălai, paste făinoase, conserve şi pâine) vor fi duse cu un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor în zonele înzăpezite din judeţul Ialomiţa, comunele Miroşeşti şi Cacova, potrivit unui comunicat de sâmbătă al Crucii Roşii.

Un alt transport de 1.450 de kilograme de alimente va fi distribuit cu sprijinul elicoperului Ministerului Apărării Naţionale în judeţul Buzău în localităţile Boldu şi Cochirleanca.

În perioada următoare, toate alimentele existente în depozitele Bancii de Alimente vor fi donate către zonele izolate de zăpadă. Pentru a susţine în continuare persoanele afectate de căderile masive de zăpada, care nu îşi pot procura singure hrana, Crucea Roşie Româna lansează un apel umanitar de urgenţă.

Începând de sâmbătă, persoanele care vor să contribuie cu alimente greu perisabile pot face donaţii prin intermediul Băncii de Alimente a Crucii Roşii în toate magazinelor din reţelele: Carrefour, Real, Mega Image şi Metro. Alimentele de bază sunt: mălai, făină, zahăr, orez, paste făinoase, conserve de carne, conserve de peşte, apă, potrivit sursei citate.

De asemenea, pot face donaţii online pe site-ul oficial al Crucii Roşii Române www.crucearosie.ro sau în conturile special deschise de Crucea Roşie Română la BRD – Agenţia Piaţa Romană: Lei – RO36BRDE410SV51618614100, euro – RO71BRDE410SV51618884100 şi dolari – RO29BRDE410SV18793954100.

Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru achiziţionarea de alimente, apă, pături, produse de igienă necesare persoanelor sinistrate.

Crucea Rosie Romana pune la dispoziţia persoanelor interesate să ajute cu bani sau alimente numerele de telefon: 021 /3171710 sau 0748 238 024 unde pot solicita informaţii suplimentare.

Sursa: Mediafax.ro

Comentarii

comentarii