Acasă Administraţie Campanie de colectare a DEEE-urilor cu premii în cuptoare cu microunde și...

Campanie de colectare a DEEE-urilor cu premii în cuptoare cu microunde și aspiratoare

DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Reşiţa, în colaborare cu Serviciul Local de Colectare – partener – Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, organizează sâmbătă, 30 martie, o campanie de colectare a DEEE –urilor de la domiciliu.

În categoria DEEE-uri intră deşeurile provenite de la aparate de uz casnic de mari dimensiuni: frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe, uscătoare de haine, maşini de spălat vase, maşini de gătit, sobe electrice, plite electrice, cuptoare cu microunde, aparate electrice de încălzit, radiatoare electrice, alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru încălzirea camerelor, a paturilor, scaunelor şi fotoliilor, ventilatoare electrice, aparate de aer condiţionat.

Echipamente de larg consum : aparate radio, televizoare, camere video, aparate video, amplificatoare audio.

Aparate de uz casnic de mici dimensiuni : aspiratoare, aparate de curăţat covoare, alte aparate de curăţat, aparate de cusut, tricotat, fiare de călcat, aparate de prăjit pâine, friteuze, maşini de măcinat cafea, filtre de cafea, cuţite electrice, aparate de tuns părul, uscătoare de păr, periuţe de dinţi, aparate de ras, aparate pentru masaj şi alte aparate de îngrijire corporală, ceasuri deşteptătoare, ceasuri de mână, cântare.

Echipamente informatice şi de telecomunicaţii : unităţi centrale, minicalculatoare, imprimante, calculatoare personale (inclusiv unitate centrală, mouse, monitor şi tastatură), calculatoare portabile (inclusiv unitate centrală, mouse, monitor şi tastatură), calculatoare mici portabile (calculatoare foarte mici, portabile cu ecran sensibil- notebook), calculatoare electronice, imprimante, fotocopiatoare, maşini de scris electrice şi electronice, calculatoare de buzunar şi de birou, faxuri, telexuri, telefoane, telefoane fără fir, telefoane celulare, roboţi telefonici, baterii de orice dimensiuni.

Unelte electrice şi electronice : maşini de găurit. Jucării : trenuri electrice sau maşini de cursă în miniatură, console portabile de jocuri video, jocuri video.

Puncte provizorii colectare

Parc  Siderurgistului;

Colegiul Tehnic Reșița;

Şcoala Gimnazială Nr.9;

Şcoala Gimnazială Nr.2;

Centrul de colectare RoRec str. Căminelor intersecţie cu Al. Albăstrelelor;

Cîlnic – La mașina de colectare;

Cuptoare – La mașina de colectare;

Ţerova – Căminul Cultural;

Doman – La mașina de colectare;

Moniom – La mașina de colectare.

Pentru DEEE voluminoase rugăm cetăţenii să sune la unul dintre următoarele numere de telefon: RoRec – 0800444800 – număr apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, 0751302119. Primăria Municipiului Reşiţa -0255/211.692 interior 173(de luni până vineri), 0255/210.258;

Deşeurile voluminoase vor fi preluate de la domiciliu –  comenzile se preiau zilnic între orele 09.00 – 15:00.

Pentru instituții și agenți economici, la preluarea GRATUITĂ de la sediu se întocmesc Procese verbale de scoatere din uz a echipamentelor electrice și electronice vechi sau defecte. Pentru obiectele predate participanţii vor primi bilete de tombolă. Tragerea la sorţi  va avea loc în ziua de 01 APRILIE 2019  la sediul primăriei, sala de şedinţe, ora 12:00.

Premiile oferite în această campanie sunt:

cuptor cu microunde digital – 2 buc, aspiratoare cu acumulator – 2 buc, cafetiere – 5 buc, fier de călcat – 4 buc și mixere – 4 buc.

Detalii la numerele de telefon 0255-210.258, 0255-211.692 interior 173 sau prin e-mail: mediu@primariaresita.ro.

 

Comentarii

comentarii