O amplă campanie de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) se desfășoară în această perioadă în întreg județul, oferind locuitorilor posibilitatea de a se debarasa responsabil de aparatura electrică, electronică și electrocasnică uzată sau defectă. Campania este activă până la data de 31 iulie 2025.
Campania este organizată de ADID Timiș în parteneriat cu Organizația care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorului (OIREP) ECO POSITIVE SA și se desfășoară cu sprijinul unităților administrativ teritoriale membre.
Campania este destinată atât persoanelor fizice, cât și juridice din județul Timiș și vine în sprijinul acestora în procesul de eliminare a DEEE.
Prin aport voluntar, cetățenii se pot debarasa gratuit de aceste deșeuri, contribuind astfel la protejarea mediului.
Mecanismul campaniei
Persoane fizice
DEEE grele sau de mari dimensiuni: cetățenii au la dispoziție numărul de telefon la care pot suna pentru programare în vederea ridicării din locația comunicată cu titlu gratuit a acestora. Acestea vor fi preluate prin comandă telefonică de către partenerii OIREP ECO POSITIVE.
DEEE de mici dimensiuni: această categorie de deșeuri se colectează prin aport voluntar, la punctele de colectare stabilite de fiecare unitate administrativ teritorială participantă la campanie. Pentru a afla locația exactă a punctului de colectare din fiecare localitate, contactați primăria.
Fiecare persoană fizică care predă DEEE pe durata campaniei se poate înscrie în tombola cu premii atractive, prin completarea biletului de tombolă în momentul predării deșeului.
Municipiul Timișoara
Persoanele fizice care doresc să predea DEEE de mici sau mari dimensiuni, trebuie să contacteze partenerul colector autorizat la numărul de telefon 0756706707.
Persoane juridice
Orice persoană juridică care dorește să se debaraseze de deșeuri de echipamente electrice și electronice poate participa, beneficiind de un serviciu gratuit de colectare a acestora. După identificarea categoriei de deșeuri de echipamente, persoanele juridice pot contacta telefonic partenerul colector al OIREP ECO POSITIVE SA pentru programare și ridicare de la adresa indicată.
Municipiul Timișoara
Persoanele juridice care doresc să predea DEEE de mici sau mari dimensiuni, trebuie să contacteze partenerul colector autorizat la numărul de telefon 0756706707.
Desfășurarea procesului de colectare:
La momentul ridicării deșeurilor, întreaga cantitate colectată va fi evidențiată în documentele care vor fi întocmite conform legislației în vigoare, necesare scoaterii din gestiune.
Categorii de deșeuri care pot fi colectate:
DEEE de mari dimensiuni : orice aparat vechi sau defect care are cea mai lungă latură de minim 50 cm. Exemple: aparate frigorifice, mașini de spălat rufe/vase, AC, boilere, centrale, televizoare, aspiratoare, unelte electrice, etc.
DEEE de mici dimensiuni: orice aparat vechi sau defect care are cea mai lungă latură de maxim 50 cm. Exemple: aparate de bucătărie, de uz casnic, unelte electrice, îngrijire personală, IT, etc.
Campania își propune să crească gradul de conștientizare în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice și să reducă impactul negativ pe care acestea le pot avea asupra mediului dacă nu sunt gestionate corespunzător.
Detalii suplimentare se regăsesc pe site-urile: www.colecteaza.ro , www.adidtimis.ro sau site-urile primăriilor.