Sute de elevi sunt așteptați să participe la Campionatul Interșcolar de volei, baschet și handbal, care va avea loc pe parcursul lunii octombrie, la Timișoara. Este organizat pentru prima data de Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișora și Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Campionatul Interșcolar de volei, baschet și handbal este cel mai de anvergură eveniment sportiv dedicat elevilor de liceu și gimnaziu din Timișoara. În 2024 capătă o și mai mare amploare, fiind pentru prima dată când demersului Inspectoratului Școlar Județean Timiș i se alătură Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara.
Sunt așteptați peste 500 de elevi la competițiile care au loc în cadrul Proiectului „Tri-Sport Challenge: Campionatul Interșcolar de Volei, Baschet și Handbal”, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara
Înscrierile sunt deschise până în data de 2 octombrie 2024, zi în care va avea loc și tragerea la sorți. Echipele școlare de volei și baschet se vor întrece la Liceul Tehnologic „Electrotimiș” și la Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara, în timp ce meciurile de handbal se vor desfășura la locația cunoscută sub denumirea de „Banu Sport”. Ele vor avea loc până în data de 25 octombrie 2024. Toți participanții vor fi recompensați de organizatori cu un tricou, hanorac și geantă.
„Este un eveniment care încurajează și subliniază importanța sportului în rândul elevilor și în școlile din Timișoara. Tocmai de asta am hotărât să-i cuprindem și pe tinerii din gimnaziu, nu doar pe cei din liceu. Întrecerea le oferă școlarilor oportunitatea de a-și demonstra abilitățile sportive într-un cadru organizat, iar unii dintre ei vor simți pentru prima dată ce înseamnă o competiție. Este importantă promovarea valorilor esențiale pe care le insuflă sportul: spiritul de echipă, colaborarea, fair-play-ul, atât de necesare și în viață. Vă invităm pe această cale să vă înscrieți echipele și să vă alăturați acestui eveniment sportiv dedicat elevilor din Timișoara. Spiritul sportiv ne unește pe toți”, transmite Adrian Tal, directorul CSU Politehnica Timișoara.
Proiectul „Tri-Sport Challenge: Campionat Interșcolar de Volei, Baschet și Handbal” este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara, fiind organizat de Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Partenerii și susținătorii demersului sunt Direcția de Sport Timiș, Fundația Politehnica Timișoara, Comisia Județeană de Arbitraj pentru Volei, Asociația Județeană de Baschet și Asociația Județeană de Handbal.
Este a doua astfel de acțiune care se desfășoară în cadrul proiectului „Tri-Sport Challenge: Campionat Interșcolar de Volei, Baschet și Handbal”, organizat de CSU Politehnica Timișoara și admis la finanțare de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Apel Sport 2024. Prima dintre acestea s-a desfășurat cu succes duminică, în data de 18 august, atunci când CSU Politehnica Timișoara a participat la „Celebrarea orașului” prin prezentarea lotului echipei feminine de volei care se pregătește de un nou sezon în Divizia A2 Vest.