Performanțele de excepție obținute în 2024 de doi sportivi din comuna Giroc au fost recunoscute oficial, marți, în cadrul unei ceremonii speciale organizate la sediul Primăriei. Alessia Pop și Luca Preda, alături de antrenorii lor, au fost premiați de administrația locală pentru rezultatele obținute la competiții internaționale de top.
Distincții internaționale pentru sportivii din Giroc
Alessia Pop, legitimată la atletism, a obținut:
Titlul de campioană balcanică în proba de 5 km marș U18, la Campionatul Balcanic din Antalya (Turcia), desfășurat pe 9 martie 2024;
Titlul de vicecampioană europeană în proba de 5000 m marș U18, la Campionatul European de Atletism din Banska Bystrica (Slovacia), pe 19 iulie 2024.
Antrenorul său, Sorin Staicu, a fost de asemenea premiat.
Luca Preda a strălucit în cadrul Campionatului Mondial de Karate IKU, organizat în Buenos Aires (Argentina), în perioada 23–27 octombrie 2024, unde a devenit campion mondial absolut, medaliat la patru probe diferite: Kata Seniori Shotokan, Kata Seniori Interstiluri, Kumite individual (-80 kg) și Kumite echipe rotativ.
Antrenorul său, George Coca, a fost premiat alături de el.
Susținere financiară din partea administrației locale
Cu sprijinul Consiliului Local Giroc, al primarului Dan Vîrtosu și în parteneriat cu Clubul Sportiv Giroc-Chișoda, sportivii și antrenorii au fost recompensați cu câte 5.000 de lei, în semn de apreciere pentru munca, dedicarea și promovarea comunei la nivel internațional.
Primarul Dan Vîrtosu a transmis un mesaj de încurajare: „Felicitări campionilor noștri și antrenorilor lor! La cât mai multe reușite și anul acesta. Veți avea parte mereu de susținerea mea!”