Acasă Eveniment “Când noi vom intra în Schengen, Vama Moraviţa va deveni uriaşă”

“Când noi vom intra în Schengen, Vama Moraviţa va deveni uriaşă”

DISTRIBUIȚI

Spune subprefectul Zoltan Marossy
mosnitaRomânia va adera în curând la spaţiul Schengen şi, prin urmare, va deveni frontiera Uniunii Europene în ceea ce priveşte graniţa cu Serbia. Ca atare, graniţele cu vecinii sârbi care nu sunt în Uniunea Europeană vor fi mai securizate ca până acum. Astfel, graniţele Timişului cu Serbia vor trece printr-un proces de modernizare. Subprefectul Zoltan Marossy spune că, marţi, a fost o comisie la Moraviţa care verifică stadiul de dezvoltare al programului cofinanţat de Phare pentru modernizarea punctului de trecere Moraviţa. Subprefectul a rugat primarii care au asemenea puncte de frontieră la graniţa cu Serbia să colaboreze cu Poliţia de Frontieră şi să salubrizeze şi ilumineze zona, mai precis să rezolve toate problemele ce mai sunt de rezolvat în aceste locuri. O problemă o reprezintă şi clarificarea situaţiei unei bucăţi de teren la Moraviţa.

„Când noi vom intra în Schengen, Moraviţa va deveni uriaşă”
„Nu pot să aplic pe bani europeni dacă proprietatea nu este clarificată. Avem un proiect uriaş, ceea ce este şi normal. Când noi vom intra în Schengen, Moraviţa va deveni uriaşă. După aderarea Serbiei, transporturile vor avea o mică mutare de la Nord spre Vest. Când au început să strângă cărţi funciare, s-au găsit două petice din această suprafaţă care nu sunt încă clare. Valoarea proiectului e mare. Suntem în varianta în care securizăm graniţa. Nu ne putem împiedica în terenul acela. Se va face. Nu există că nu se poate face”, spune subprefectul Zoltan Marossy. Programul de modernizare a punctului de trecere al frontierei de la Moraviţa e unul mare şi cu multe puncte. De la supraveghere în infraroşu până la fâşie defrişată şi faza de informatică, schimbul de informaţii.

„Ne vom deplasa la Moraviţa, să găsim o soluţie pentru a rezolva proprietatea acelei jumătăţi de hectar”
„La Moraviţa există un proiect terminat încă de anul trecut, care prevede dezvoltarea zonei Moraviţa şi pregătirea ei ca o vamă externă a României. Vama Moraviţa va fi una din porţile cele mai importante ale graniţei cu Uniunea Europeană spre Serbia. Această frontieră externă a UE va trebui să fie întărită, iar poarta ei va trebui să fie foarte modernă. Există un proiect şi finanţare şi el trebuie început. Există un impediment de care am aflat în cadrul comisiei judeţene. Ne vom deplasa la Moraviţa, să găsim o soluţie pentru a rezolva proprietatea acelei jumătăţi de hectar”, spune Marossy.

Comentarii

comentarii