Acasă Administraţie Când udatul grădinilor devine contravenție? Explicația prof. dr. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim

Când udatul grădinilor devine contravenție? Explicația prof. dr. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim

DISTRIBUIȚI

Aquatim S.A. face încă un apel către consumatori să evite utilizarea apei potabile pentru udatul grădinilor, dat fiind că vara lui 2020 se anunță a fi una deosebit de secetoasă și caniculară.

Prof. univ. dr. Ilie Vlaicu atrage atenția că acest mesaj nu este o noutate, compania atrăgând și până acum atenția că sistemul de aprovizionare cu apă a fost dimensionat doar pentru consumul menajer al populației.

Astfel, folosirea de către unii utilizatori a apei potabile în alte scopuri poate provoca probleme în alimentarea celorlalți clienți din rețea, iar dacă s-ar ajunge și la o reducere a debitelor de apă ale sursei, din cauza secetei, atunci ar putea interveni restricții în distribuție.

Într-o asemenea situație de criză, utilizarea apei potabile pentru udatul grădinilor sau a spaţiilor verzi constituie contravenție și se sancționează conform legii.

Pentru posesorii de grădini există însă și soluții la îndemână, pe care Aquatim S.A. le recomandă. Una e instalarea în gospodărie a unor bazine de captare a apei de ploaie și folosirea acesteia.

O alta e forarea de puțuri de mică adâncime. Ca exemplu, folosind o pompă acționată de un motor de 1 kW, costul cu energia electrică folosită pentru un m³ de apă extrasă e de șapte ori mai mic decât costul unui m³ de apă potabilă.

”Din păcate, de-a lungul timpului s-au depistat însă și cazuri în care unii utilizatori au apelat la o metodă necinstită, încercând să ocolească contorul societății pentru a nu înregistra consumul real de apă potabilă. Dincolo de disconfortul creat altor consumatori din acea rețea, reprezentanții Aquatim S.A. reamintesc că o asemenea intervenție constituie infracțiune și se pedepsește conform legii”, a atenționat Ilie Vlaicu, joi 2 iulie 2020.

Comentarii

comentarii