Acasă Eveniment Când vin banii pentru Institutul Oncologic Timişoara?

Când vin banii pentru Institutul Oncologic Timişoara?

418
DISTRIBUIȚI

„Banii alocaţi pentru anul 2011 au fost pierduţi de Institutul Oncologic din Timişoara sau vor fi reportaţi pentru 2012?”, îl întreabă senatorul timişorean pe Ritli Senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, a adresat o interpelare ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, cu privire la Institutul Oncologic din Timişoara.  „După cum cunoaşteţi, în România există un număr de bolnavi de cancer îngrijorător de mare. Judeţul Timiş, din păcate, nu face nici el excepţie. Pe arealul lui sunt înregistraţi în prezent 15.493 de bolnavi de cancer şi, din păcate, anual apar în jur de 2.300 noi cazuri. O mică parte a lor au posibilitatea de a se trata în Ungaria, Austria sau în alte ţări cu medicină mai avansată decât cea din România şi, astfel, din fericire, îşi pot salva viaţa. Marea majoritate, însă, nu au această posibilitate, cu consecinţele tragice de rigoare”, îi transmite Robu ministrului.

„Această predare a fost tergiversată aproape un an de zile”

Viitorul institut trebuia să primească bani anul acesta, pentru a fi clădit pe locul scheletului de la ceea ce, odată, acum câţiva ani, se dorea o tentativă de spital municipal pe Calea Torontalului. Dar nu s-a făcut predarea şi primirea între DSP şi primărie. Zilele trecute, acest act s-a semnat. Dar banii vin eventual anul viitor… dacă mai vin… „În acest context, înfiinţarea unui Institut Oncologic la Timişoara, aprobată de Ministerul Sănătăţii la începutul acestui an, devine din ce în ce mai stringentă. După cum ştiţi, acesta ar urma să fie amenjat în construcţia demarată – dar departe de-a fi finalizată – cu destinaţia iniţială de Spital Municipal. În paranteză fie spus, această clădire are o poveste veche de mai bine de un deceniu. Ea a fost pasată în timp de la Ministerul Sănătăţii la Primăria Timişoara, fără însă ca lucrările să avanseze prea mult. Ultima problemă apărută a fost în momentul în care Primăria Timişoara trebuia să predea clădirea Ministerului, reprezentat la nivel local de Direcţia de Sănătate Publică Timiş. Această predare a fost tergiversată aproape un an de zile, deoarece la faţa loculului s-a constatat că lipseau materiale (calorifere şi termopane în special) în valoare de cca. 300.000 de euro. Aceste materiale ar fi trebuit, însă, să existe, conform documentelor, motiv pentru care DSP Timiş a refuzat să preia clădirea. Eu nu am competenţa să stabilesc vinovăţii şi vinovaţi. Îmbucurător este, până la urmă, faptul că, recent, protocolul de predare-primire a fost, în sfârşit, semnat. Acum, însă, pare a fi apărut o altă problemă: banii destinaţi iniţial pentru acest an, respectiv 1.000.000 de lei, au fost retraşi de către minister”, spune Robu. Ca atare, Robu îl întreabă pe Ritli: „Banii alocaţi pentru anul 2011 au fost pierduţi de Institutul Oncologic din Timişoara sau vor fi reportaţi pentru 2012?” şi „În câţi ani acest institut va fi finalizat, respectiv va deveni funcţional?”.
 
 

Comentarii

comentarii