Marian-Constantin Vasile, candidat independent pentru funcția de Primar al Municipiului Timișoara, acuză Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara a greșit într-un mod ”total inadmisibil și cu consecințe grave” la nivelul campaniei, candidaților și al respectului față de cetățeni.
”BEC A încheiat pe 9 mai un proces verbal, semnat de toți membrii acestuia (9 din 11 fiind reprezentanți ai partidelor) cu privire la ordinea candidaților pe buletinul de vot (înregistrat în sistemul Primăriei Timișoara și publicat în mass media: https://assets.primariatm.ro/e93d7935-71f3-49f0-9897-07f87bec4e21/Proces%20Verbal%20-%2009.05.2024.pdf), iar apoi pe 10 mai a rectificat ordinea INDEPENDENȚILOR, folosind un temei legal care până atunci nu a fost luat în considerare, deși era de bază. Totodată, nu a luat măsurile ce se impuneau pentru a comunica urgent și în scris aceste schimbări, subsemnatului și presei, așa cum era obligatoriu. Un alt aspect important este că procesul verbal inițial nu preciza că poate fi modificat, contestat ș.a.m.d., ci că trebuia trimis Prefectului în 24 de ore”, spune Marian Vasile.
Candidatul independent pentru Primăria Municipiului Timișoara susține că este aproape convins că ce a întreprins BEC Timișoara a fost o manevră premeditată, care trebuia să pară a fi o greșeală.
”Consecințe există deja și îmi afectează serios campania. Sunt nevoit să îmi refac conceptul de promovare, noul set de afișe electorale și să corectez impactul confuziei produse în rândul populației cu privire la poziția pe buletinul de vot, pe care am anunțat-o public din prima zi de campanie – inclusiv prin intermediul unei postări Facebook care a strâns nu mai puțin de 23.300 de vizualizări în Timișoara într-o singură zi și pe care am fost nevoit să o șterg (și arhivez) pentru a nu acumula și mai multe citiri. La fel am procedat cu majoritatea postărilor după 10 mai, le-am șters și arhivat.
Voi expune în cele de față și contextul întregii situații.
Când a apărut la final de lună aprilie, pe ultima sută de metri, încă un independent candidat la Primăria Municipiului Timișoara, plecat în acele zile din rândurile USR, mi s-a părut inițial a fi o inițiativă total neinspirată și nefezabilă. Neinspirată, pentru că îi prevăd un rezultat electoral mediocru. Nefezabilă, pentru că nu avea cum să strângă 2800 de semnături de susținere în 10 zile, mai ales că se anunța vremea rece și ploioasă – așa cum a și fost (Notă: Toate partidele au strâns cu greu semnăturile, pe fondul dezgustului general al populației pentru mediul politic. Personal, am adunat semnăturile cu 200 de simpatizanți, care au lucrat 50 de zile).
Cel puțin așa am crezut, pentru că domnul respectiv a ”colectat” semnăturile rapid, mimând acțiuni în teren – spun „mimând” pentru că respectivul independent apare acum în mai toate pozele de campanie singur… Ulterior, am aflat că acesta a fost văzut la masă cu un politician important, cunoscut pentru jocurile pe care le întreprinde permanent și am început să pun lucrurile cap la cap. Respectivul independent are și el trei nume, ca mine, a lucrat și el în mediul privat și -de asemenea- a activat în ultimii ani în Consiliul Județean Timiș (folosesc termenul ”a activat”, pentru că nu pot afirma că a știut să muncească, fapt certificat și de alți colegi – deși acum acesta își aroga o serie de realizări, inclusiv ale subsemnatului). Așadar, aceste ingrediente personale îi asigură o „rețetă de succes” pentru a confuza electoratul cu privire la candidații INDEPENDENȚI, electorat care nu reține toate amănuntele unei candidaturi (de exemplu numele exact) și, în unele cazuri, nu va ști pe care candidat INDEPENDENT să pună ștampila. Am întâlnit deja mai multe astfel de cazuri, persoane care -deși mă susțin categoric datorită informațiilor aflate despre mine- nu disting foarte bine lucrurile. Bineînțeles, scopul acestui candidat este dublu, acela de la lua și de la USR câteva voturi. Două ținte dintr-o lovitură, dictată de politicianul abil ante-menționat…
Încă mă gândesc să fac plângere penală acestui candidat independent, cu solicitarea unei expertize pentru verificarea semnăturilor, pentru că aceste lucruri trebuie să înceteze în România! Și, dacă lucrurile vor continua în același mod dezagreabil, probabil voi face acest lucru.
La fel voi proceda și cu privire la membrii Biroului Electoral de Circumscripție Timișoara, dacă informațiile îmi vor confirma că această ”rectificare” a buletinului de vot a fost premeditată”, spune Marian-Constantin Vasile.