Acasă Promo Candidatul USR PLUS la Primăria Săcălaz aduce acuze la adresa administrației locale...

Candidatul USR PLUS la Primăria Săcălaz aduce acuze la adresa administrației locale a comunei: lipsa utilităților, într-o localitate aflată la șapte kilometri de Timișoara

DISTRIBUIȚI

Constantin Cătălin Sfarghiu, candidatul USR PLUS la Primăria Săcălaz, a fost invitat în conferința de vineri, 5 iunie, a filialei județene a alianței. Acesta vorbit despre problema pe care cei din alianță o consideră cea mai importantă în comună: lipsa utilităților.

„Candidații USR PLUS pentru Consiliul Local Săcălaz sunt, fiecare în parte, pregătiți pentru a dezvolta comuna, pentru a scăpa comuna de o «domnie» a unui primar de 20 de ani în funcție și a unui Consiliu Local care este, de aproape opt ani de zile, același și care nu au ajutat cu nimic comuna, ba dimpotrivă, au încercat tot timpul să oprească dezvoltarea acestei comune. Lipsa utilităților minime necesare din această comună ne-a făcut pe noi toți, echipa alianța USR PLUS Săcălaz, să intrăm în politică și să încercăm să schimbăm fața comunei Săcălaz”, și-a început acesta intervenția.

Candidatul USR PLUS la Primăria Săcălaz a continuat: „Trei dintre cele mai importante utilități care ne lipsesc în comuna noastră: apa potabilă, gunoiul – lipsa coșurilor de gunoi, mai bine spus, și a rampelor de colectare – și rețelele de gaz care, din păcate, la acest moment, este doar pe o parțială parte din localitatea Săcălaz. Rețeaua de apă potabilă funcționează și acum, în localitatea Săcălaz, pe două tipuri de trasee. Traseul vechi, făcut de pe vremea când la robinet curgea apă din puțul forat al comunei, pe o țeavă ruginită, de oțel, culmea și subdimensionată la acea vreme care, deși livrează către consumator apă cu mirosuri și murdară, este fără presiune. Cetățenii și consumatorii care sunt pe acea conductă veche din localitatea Săcălaz încă branșați au fost transferați către utilizatorul rețelei, operatorul Aquatim, iar în această perioadă primăria nu a fost în stare, încă, să înlocuiască acele țevi vechi. PUZ-urile noi construite în Săcălaz, în marea lor majoritate, sunt lipsite de apă curentă”

Acesta spune că în Beregsău Mare și Beregsău Mic, există țevi de apă, dar, de asemenea, care transportă apă care nu poate fi considerată potabilă. Sfarghiu spune că a efectuat teste care dovedesc că apa de aici nu este potabilă, nu doar din cauza țevilor ruginite, după cum ar considera primarul. Buletinele au fost trimise către DSP Timiș, dar până pe 5 iunie, încă nu a fost trimis un răspuns.

„Lipsa apei potabile ne arată că această administrație nu poate mai mult. Sunt fonduri europene pe această axă, încă din 2004, pe această axă, pentru aceste utilități: apă și canal. Primăria Săcălaz nu a făcut nimic. Încă o dată, se adeverește faptul că nu există viziune. Nu există nimic care să aducă ceva bun pentru o comună la șapte km de Săcălaz (n.r., Timișoara)”, a continuat acesta.

Și candidatul USR PLUS la primăria Săcălaz, ca și colega sa din Giarmata, Minodora Ștefănescu, spune că partidele vechi au încercat să atragă dintre membrii USR PLUS cu anumite avantaje, ca urmare a presiunii exercitate asupra administrației locale.

Sfarghiu a prezentat și altă problemă: „Problema gunoiului. Peste tot în țară a apărut problema gunoiului, provenit din diferite surse, de la menajere până la cele industriale. Desigur, este o problemă generală, unde ar trebui să se ia măsuri la nivelul cel mai înalt, dar, totuși, Săcălazul nu este o comună mică, iar decidenții județului locuiesc toți aici, în Săcălaz”.

Una dintre cauzele problemelor legate de deșeuri este, în opinia acestuia, obligația, dată de o hotărâre a consiliului local, cetățenilor de a-și îngriji curtea și frontul stradal. Mulți dintre locuitorii comunei ajung să le câmp, cu toate că ar exista un cetățean care s-a oferit să aibă grijă de depozitarea composturilor, dacă i s-ar oferi un teren pentru depozitare.

Useristul prezintă și o acuzație la adresa administrației: „Primăria Săcălaz, pe lângă faptul că adună gunoaie și le depozitează în câmp, le îngroapă și, culmea, au oferit locuri și au vândut locurile pentru construcție de case. Noi vom încerca să arătăm și să demonstrăm Gărzii, să le menționăm exact unde sunt aceste locuri, pentru a putea fi făcute acele carote și să vadă oamenii clar, negru pe alb, unde și-au cumpărat casa”.

Amintind și de problema lipsei coșurilor de gunoi din comună, Sfarghiu a trecut la cea a gazului, cu care a și încheiat: „Chiar dacă deținem documente că cei din Gaz Vest au contract cu primăria la utilizarea gazelor încă din 2001, chiar dacă avem cereri din 2016 depuse de cetățeni către Gazvest, de abia acum, după cum spune și colegul Cristian Moș, primăria vrea să le facă pe toate”.

Comentarii

comentarii