Acasă Actualitate Canicula atinge cote alarmante, în Timișoara. DSP: 14 reguli de protecție

Canicula atinge cote alarmante, în Timișoara. DSP: 14 reguli de protecție

DISTRIBUIȚI

Canicula atinge cote alarmante, în următoarea perioadă, și atenționarea de cod portocaliu indică creșterea temperaturilor în intervalul  29 iunie – 1 iulie 2022, până peste 50 de grade la soare, corelată cu ridicarea nivelului umidității ca urmare a precipitațiilor.

De aceea se recomandă de către Inspectoratul Situațiilor de Urgență Timiș și Direcția de Sănătate Publică Timiș respectarea următoarelor măsuri de prevenire:

  1. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
  2. Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic între orele 11.00-18.00;
  3. Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
  4. Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
  5. Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă) mâncați echilibrat și variat insitând pe produsele cu valoare calorică mică;
  6. Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
  7. Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  8. Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
  9. Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
  10. Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  11. Cereți sfatul medicului de familie în cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră;
  12. Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
  13. Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adoptării schemei terapeutice la condițiile existente;
  14. Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite sau ventilate corespunzător.

De asemenea, în acord cu recomandările companiei furnizoare de apă – Aquatim, facem apel către cetățeni să evite utilizarea apei potabile pentru udatul grădinilor. Acest lucru este cu atât mai necesar în sezonul estival, când crește consumul menajer al apei de la robinet. Sistemul de aprovizionare cu apă a fost dimensionat doar pentru consumul menajer al populației. Astfel, folosirea de către unii utilizatori a apei potabile în alte scopuri poate provoca probleme în alimentarea celorlalți clienți din rețea. Iar dacă, urmare a secetei, s-ar ajunge și la o reducere a debitelor de apă ale sursei, ar putea interveni restricții în distribuție.

Instituția Prefectului Județul Timiș a solicitat în cursul zilei de marți UAT-urilor din județul Timiș să acționeze în cadrul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă pentru luarea tuturor măsurilor care se impun în situaţia amplificării fenomenelor meteorologice, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99 din 29 iunie 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă – este mesajul prefectului Mihai Ritivoiu.

Direcția de Sănătate Publică Timiș atenționează că din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul județului Timiș, începând de luni, 27.06.2022, au devenit operaționale punctele de acordare a primului-ajutor, care sunt amplasate în următoarele locații, în municipiul Timisoara.

  1. Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, bv. Revoluției 1989, nr. 2
  2. Opera Română Timișoara -Agenția de Bilete – str. Mărășești nr.2
  3. Oficiul Poștal nr. 5, ghiseul nr. 1 Timișoara, str.1 Decembrie nr. 90
  4. Piața Iosefin Timișoara

În municipiul Lugoj:

  1. Piața Iosif Constantin  Dragan nr.10, Centrul Civic
  2. Piața Agroalimentară. Splaiul Morilor nr.1. 

Cele 6 puncte de acordare a primului-ajutor sunt asigurate de personal din cadrul școlilor postliceale de specialitate și Societății de Cruce Roșie Timiș.

Comentarii

comentarii