Acasă Cultura Cântând în două lumi! Excurs oniric propus de Ecaterina Shiwago, la galeria...

Cântând în două lumi! Excurs oniric propus de Ecaterina Shiwago, la galeria Helios Timișoara

DISTRIBUIȚI

“Cântând în două lumi” reprezintă pentru Ecaterina Schiwago o mărturisire de sensibilitate artistică prin simbol, compoziţie, culoare, concept în căutarea ritmului, echilibrului şi armoniei în artă şi în viaţă”, a subliniat prof. univ. dr. Daniela Constantin, președinta Uniunii Artiștilor Plastici Timișoara.

Prin lucrările pe care ni le prezintă în această expoziție, Ecaterina Schiwago ne împărtășește, odată cu subiectele, compozițiile și paleta sa cromatică, o poveste de viață.

Vernisajul va avea loc în 19 septembrie, de la ora 18.00, la galeria Helios, din piața Victoriei Timișoara.

Metafora plastică reiterează secvențe ale unor amintiri sălășluite în versurile lui Victor Schiwago (Șuvăgău), căruia îi este dedicat, de altfel,  acest eveniment – in memoriam –. Imagini lirice din textele unor piese muzicale celebre ale formației timișorene Phoenix, devenite șlagăre, îndrăgite și astăzi de iubitori ai genului etno-rock, transpar așezate pe pânză cu sensibilitate și cu emoția întâlnirilor într-un spațiu spiritual.

Asemeni oricărei forme de artă, pictura conservă în esența ei prezentul, în semne specifice vremii, vorbindu-ne despre un trecut pe care îl proiectează codificat într-o dimensiune simbolică atemporală, asemeni „Canarului”, aripilor și zborului ritmat din tablourile Ecaterinei Schiwago.

Și pentru că despre Vremuri este vorba în cele din urmă, autoarea pare să contrazică prin gestul său artistic versurile inspirate ale lui Victor, consortul său:  „Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat, / Anii au trecut in zbor şi lumea le-a uitat”, a explicat prof. univ. dr. Adriana Lucaciu.

Excursul oniric propus de Ecaterina Shiwago, prin seria de picturi evocă-invocă fără doar și poate, puntea fragilă, misterică și evanescentă totodată, iscată între instanțele imanentului fluctuant și filiațiile suave trancendente. Sensurile picturi sale reverberează elegiac prin melanjul policrom când suav, când răvășitor și zbuciumat, vârtej policrom de sunete corzi, triluri și cruci.

Poetica sa cromatică devine astfel tangentă graniței inefabile, sublimă metaforă a sufletului captiv, eliberat și rătăcitor, zbor de aur ce evocă excursul sideral al melosului de necuvinte – constată și conf. univ. dr. Gabriel Kelemen, vicepreședintele UAP Timișoara.

 

 

Comentarii

comentarii