Acasă Eveniment Cântăreț de muzică populară din Banat, încarcerat în Penitenciarul Timișoara

Cântăreț de muzică populară din Banat, încarcerat în Penitenciarul Timișoara

DISTRIBUIȚI

Luci Duga Carasanu, unul dintre cei mai indragiti cantareti de muzica populara din Banat, a fost incarcerat la Penitenciarul Timisoara, dupa o sentinta dura a Judecatoriei Resita, confirmata in apel de Tribunalul Caras-Severin.

Promovat intens de casa de productie Audiotim si, la unele cantari, partener de scena cu celebra Stana Izbasa, carasanul Luci Duga a devenit victima propriului succes din muzica populara.

Cristi Duga a consumat alcool si s-a urcat la volanul masinii sale, convins ca celebritatea poate bate autoritatea legii.

Agentii de circulatie care l-au oprit pentru o verificare de rutina n-au fost intimidati de renumele maestrului, astfel ca i-au intocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana cu o imbibatie alcoolica peste limita legala.

In prima instanta, Judecatoria Resita l-a condamnat la 10 luni si 20 de zile de inchisoare cu executare, in conditiile in care cantaretul se afla in perioada de incercare a unei alte condamnari penale, tot pentru alcool la volan, pronuntata de Judecatoria Timisoara (sentinta penala 387/13.02.2012). Astfel, s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 8 luni inchisoare, din primul dosar, la care s-a adaugat un spor de 2 luni si 20 de zile.

La termenul din 24 septembrie, Tribunalul Caras-Severin a respins atat apelul inculpatului Dugalia Nicolae Lucian, cat si pe cel al Parchetului de pe langa Judecatoria Resita (Hotarare 897/2020 – 24.09.2020), astfel ca Luci Duga Carasanu va da recitaluri doar la Penitenciarul Timisoara.

Sursa: impactpress.ro

Comentarii

comentarii