Acasă Editorial Capăt de drum. Început de drum

Capăt de drum. Început de drum

DISTRIBUIȚI

Bătălia pe listele electorale nu este gata. Se știe că există un șir de contestații, depuse la sediile centrale ale partidelor, atât la USL, cât și la alte partide, ele venind din partea unor politicieni care nu se mai regăsesc pe liste sau din partea altora, care au fost schimbaţi de pe un colegiu pe altul, fără justificare și fără argumente (cum este cazul PDL Arad). Câţiva dintre parlamentari nu vor mai fi  în funcții publice și frustrarea este mare. Este cazul inclusiv al unor parlamentari de Timiș, care au fost implicați în viața politică, cu resurse și disponibilități morale, dar și materiale. În unele cazuri avem de a face cu nume noi, unele cunoscute, altele complet necunoscute publicului larg, mai puțin  grupurile specializate (cum este cazul pastorilor neoprotestanți), care contează însă mult pe disciplina membrilor comunităților religioase. Nu se știe încă pe care ”parte” se joacă partida participării neoprotestante, pe cea pdl-istă sau pe cea usl-istă… Și, până la urmă, acești oameni, din biserici diferite, au și ei gusturi proprii, au valențe și pregătiri diferite, nu pot fi considerați o masă amorfă, care face ce spune ”șeful”! Un număr impresionant de alte nume vine din lumea atipică pentru politică, divertisment, sport, muzică, altele, vizată fiind aria de identificare la nivelul popular al unor, să le spunem, ”vedete”, unele chiar din televiziune sau alte niveluri media. Bun? Rău? Se practică și în alte țări: actori care au devenit senatori, în SUA, sau chiar președinți de țară (Reagan, cel mai celebru) sau jurnaliști care, cu simț ascuțit critic, au folosit abilitățile de comunicare pentru a deveni politicieni. Oricum, mult mai abili decât politicienii înșiși, ultimii fiind adesea destul de înceți în comunicare și verbalitate. Ce aduce noul drum pentru viitorii ”boboci” ai politicii? Nu liniște, nu confort psihic, nu satisfacții prea multe. M-a amuzat mărturia lui Olteanu (PDL) despre  felul în care, în  unele spații publice, a fost înjurat sau scuipat. Atâta sinceritate s-ar putea să-l facă simpatic proștilor, pe mine nu m-ar impresiona, sper ca și bistrițenii să știe pe cine vor alege în curând. Ne lipsesc legi importante pentru  dezvoltarea democrației, dar și pentru creșterea gradului de civilizație, mă refer la  mediu, la protejarea  ariilor istorice, la conservarea valorilor. Încă mai avem scăpări, încă mai avem ochii pe munții noștri, pe aurul nostru, pe alte metale de valoare, pe ape, păduri, pe inteligența nativă. Și încă avem de recuperat de la ruși parte din tezaur, iar de la nemți, datoria de 19 miliarde de euro. Cine va începe drumul, să știe că vom fi cu ochii şi pe cei vechi, și pe cei noi!

Comentarii

comentarii