Acasă Actualitate Captură record de „frontierişti” pe „zona verde”

Captură record de „frontierişti” pe „zona verde”

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni, cu sprijinul operativ al SRI Arad, au reţinut 15 turci care încercau să treacă ilegal în Spaţiul Schengen, călăuziţi de trei români. Patrula de supraveghere a frontierei de stat din cadrul SPF Turnu a reţinut şapte bărbaţi care au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria. Aceştia au fost reţinuţi la aproximativ 300 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea localităţii Turnu. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că sunt cetăţeni din Turcia cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani, care intenţionau să ajungă ilegal în Ungaria. Câteva ore mai târziu, patrula de supraveghere a frontierei de stat din cadrul SPF Nădlac a reţinut alte opt persoane de sex masculin care au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria. Bărbaţii au fost depistaţi la aproximativ 500 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în trei autoturisme conduse de trei cetăţeni români cu vârste cuprinse între 23 şi 32 ani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba tot despre cetăţeni turci, având vârste cuprinse între 16 şi 28 ani, care au intrat legal în ţară şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. „Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră în vederea depistării persoanelor implicate în organizarea şi călăuzirea grupurilor, precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, la finalizarea cazurilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, a declarat agent principal de poliţie Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de frontieră arădene.

Comentarii

comentarii