Acasă Actualitate Caransebeşul are o hartă actualizată şi modernă

Caransebeşul are o hartă actualizată şi modernă

DISTRIBUIȚI

Caransebeşenii vor primi de Paşti, din partea administraţiei locale, pe lângă felicitarea devenită deja tradiţională, şi o hartă a municipiului. Produsul cartografic realizat la standarde europene cuprinde harta localităţii cu toate zonele adiacente, un detaliu al zonei centrale, indexul stradal în ordine alfabetică, adrese utile, evenimente organizate de administraţia locală  precum şi obiective economice, turistice, culturale şi istorice, prezentate prin texte şi imagini atractive, toate informaţiile fiind actualizate la nivelul anului 2012. 

Harta a fost tipărită într-un tiraj de 15.000 de exemplare. “Harta cuprinde elemente importante pentru edificarea şi prezentarea zonei şi a tot ceea ce ţine de frumuseţea şi pitorescul municipiului Caransebeş şi a judeţului Caraş-Severin. Am decis ca un exemplar din fiecare hartă să fie oferit gratuit locuitorilor Caransebeşului cu prilejul Învierii Domnului, o parte să o oferim spre vânzare în librăriile şi chioşcurile de ziare din municipiu iar restul să le prezentăm într-un chioşc de informare turistică pe care îl vom amplasa în zona Pieţei Dragalina. Sper să fie de folos cetăţenilor municipiului dar şi tuturor celor care vin în Ţara Gugulanilor şi vor să aibă informaţii cât mai clare în legătură cu posibilităţile de vizitare a acestei zone binecuvântate”, a explicat primarul oraşului Marcel Vela. Harta va putea fi văzută şi la dimensiuni mari pe un panou ce va fi amplasat în zona Casei de Cultură.

Comentarii

comentarii