Acasă Sănătate Caravana sănătății – un proiect de succes al UVVG Arad

Caravana sănătății – un proiect de succes al UVVG Arad

DISTRIBUIȚI

Din dorința de a fi aproape de semenii noștri, având experiența anilor și campaniilor trecute, U.V.V.G. Arad, împreună cu membrii Asociației „Cetatea Voluntarilor” demarează campania CARAVANA SĂNĂTĂȚII.

Sub coordonarea doamnei dr. Coralia Cotoraci și doamnei dr. Simona Dumitra, dr. Alciona Sasu și rezidenții secțiilor de hematologie și pediatrie vor acorda consultații specializate GRATUITE persoanelor în vârstă, copiilor și celor din medii defavorizate, din tot județul Arad.

Acest proiect este susținut de Consiliul Județean Arad, Arhiepiscopia Aradului, Colegiul Medicilor Arad, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali Arad, D.S.P. Arad și I.S.U. Arad. Ne bucurăm de contribuția sponsorilor noștri, companiile Sun Wave Pharma și SECOM.

Prima oprire a fost în localitatea Săvârșin, unde, în ziua de 4 martie, caravana și-a desfășurat activitățile în Cabinetul de medicină din comună. Medicii și rezidenții au oferit consultații de specialitate în medicină internă, hematologie și pediatrie. Celor aproximativ 130 de pacienți, de toate vârstele, le-a fi măsurată tensiunea arterială, au beneficiat de ecografie abdominală, spirometrie, recomandări de analize și indicații tratament.

Consultațiile s-au derulat pe parcursul a mai bine de 8 ore, în baza programărilor prealabile. Bunul mers al acțiunii se datorează și doamnei doctor Maria Vidican, preotului din Săvârșin, Călin Mădăluță și domnului primar, Ioan Vodicean.

Dr. Coralia Cotoraci : „Împreună cu colegii mei, de la U.V.V.G. Arad, am demarat proiectul <<CARAVANA SĂNĂTĂȚII>>, oferind consultații gratuite pentru copii și adulți, cu prima oprire la Săvârșin. Bunul Dumnezeu să ne ajute, la început de post, să ducem acest proiect la bun sfârșit. Mulțumim tuturor partenerilor pentru sprijin. Să fie un început binecuvântat!

Video : https://fb.watch/j3iLhjyJSn/?mibextid=2Rb1fB

 

Comentarii

comentarii