Acasă Actualitate CARAVANA SĂNĂTĂȚII – UN PROIECT U.V.V.G. Arad

CARAVANA SĂNĂTĂȚII – UN PROIECT U.V.V.G. Arad

DISTRIBUIȚI

Din dorința de a fi aproape de semenii noștri, având experiența anilor și campaniilor trecute, U.V.V.G. Arad, împreună cu membrii Asociației „Cetatea Voluntarilor” au demarat campania CARAVANA SĂNĂTĂȚII.

Sub coordonarea doamnei dr. Coralia Cotoraci și doamnei dr. Simona Dumitra, dr. Alciona Sasu și rezidenții secțiilor de hematologie și pediatrie acordă consultații specializate GRATUITE persoanelor în vârstă, copiilor și celor din medii defavorizate, din tot județul Arad.

Proiectul a demarat în localitatea Săvârșin, în ziua de 4 martie, iar următoarea oprire a avut loc sâmbătă, 8 aprilie, în comuna Petriș.

În baza programărilor prealabile, au fost consultați 44 de copii și 48 de adulți din comună și satele aparținătoare. Pacienții au beneficiat de ecografii, spirometrii și consultații de specialitate GRATUITE; le-a fost măsurată tensiunea și glicemia, iar acolo unde a fost cazul, s-au prescris tratamente și au fost oferite medicamente.

Activitățile din cadrul „CARAVANEI SĂNĂTĂȚII” vor continua în lunile care urmează, dorind, în acest fel, să fim aproape de comunitate și să facilităm accesul la medicină de calitate pentru cât mai mulți locuitori din județul Arad.

Doamna dr. Coralia Cotoraci : „Am venit să oferim servicii medicale în sprijinul comunității locale, oamenilor din comună care nu au acces la consultații medicale de specialitate. Ne bucură căldura și bucuria cu care am fost primiți de oamenii din comună și de domnul primar.”

 Acest proiect este susținut de Consiliul Județean Arad, Arhiepiscopia Aradului, Colegiul Medicilor Arad, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali Arad, D.S.P. Arad și I.S.U. Arad. Ne bucurăm de contribuția sponsorilor noștri, companiile Sun Wave Pharma, BleuPharma, și clinica Medlife Genesys.

Comentarii

comentarii